Agapa funerară de după înmormântare

Agapa funerară este un semn de aducere aminte și de pomenire a celui trecut în veșnicie, dar și de comuniune și dragoste cu care comunitatea participantă la slujba de înmormântare înconjoară familia îndurerată, spre îmbărbătare și dovedire a legăturii de iubire ce-i leagă pe membrii Bisericii lui Hristos.

După terminarea slujbei de înmormântare, preotul revine la casa răposatului, unde familia s-a organizat pentru agapa de după înmormântare, și unde face din nou panihida sau parastasul pe scurt, binecuvântând pomana sau praznicul mortului, rămășiță a vechilor agape sau mese frățești, care la primii creștini însoțeau înmormântările și care, de altfel, reprezintă o supraviețuire sau prelungire a vechilor ospețe funerare din religiile mai vechi, greco-romane.

Acum preotul citește, dacă este nevoie, și molitfa specială prevăzută în Molitfelnic, pentru binecuvântarea hainelor sau a altor lucruri care se dau de pomană pentru sufletul mortului („Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce stăpânești morții și vii...”). În unele părți din Transilvania și Bucovina, de regulă, înainte de parastas și de binecuvântarea ospățului funerar preotul face sfințirea cea mică a apei, cu care stropește apoi casa și pe cei de față. E o reminiscență a străvechii practici păgâne și iudaice a lustrațiilor sau curățirilor, bazată pe ideea că atingerea de cadavrele morților pângărește, și că, deci, cei în cauză trebuie să fie curățiți.

Agapa funerară este un semn de aducere aminte și de pomenire a celui trecut în veșnicie, dar și de comuniune și dragoste cu care comunitatea participantă la slujba de înmormântare înconjoară familia îndurerată, spre îmbărbătare și dovedire a legăturii de iubire ce-i leagă pe membrii Bisericii lui Hristos. Prezența întregii comunități la un astfel de eveniment trist arată că sufletul creștinesc nu este indiferent la necazul altora, ci ia parte la suferința celui din jur, precum Hristos a luat a noastră suferință.

(Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, p. 402)

De la același autor

Ultimele din categorie