Cele trei tropare ale dansului liturgic din cadrul Tainei Cununiei

 

Legătura neîntreruptă a iubirii dintre soți este prefigurată și de dansul sacru ce are loc spre finalul ceremoniei Tainei Cununiei, când mirii și nașii prinși de mâini sunt conduși de către preot în jurul mesei, intonându-se trei tropare sau cântări: „Isaie dănțuiește”„Sfinților mucenici”„Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule”.

Această întreită înconjurare a mesei pe care se află Sfânta Evanghelie arată că viața mirilor gravitează în jurul lui Hristos, izvorul vieții, este proiectată în veșnicie și nu mai poate fi desfăcută. Ca și în cazul inelelor, cercul este simbolul eternității și arată căsătoria ca fiind un angajament permanent. Dansul liturgic ce are loc în sens invers acelor de ceasornic, arată faptul că momentul este contra timpului sau în sens invers timpului, simbolizând că acest act este eternizat, că este mai presus de timpul acesta.

Reproducând simbolic infinitul, această procesiune liturgică transformă o suprafață profană în spațiu sacru. Dacă timpul sacru liturgic este un răspuns la nostalgia veșniciei, spațiul sacru este un răspuns la dorul după paradisul pierdut și anticipează împărăția. Mersul în formă de cerc închipuie drumul către împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu, ai cărei membri se nasc și se formează în sânul familiei.

De aceea, în timpul dansului ritual se cântă „Isaie dănțuiește”, imn în care se preamărește Întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim”. Acest imn ce face referire la Evanghelistul Vechiului Testament Isaia, este intonat acum făcând trimitere la viziunea pe care acesta a avut-o și care este menționată în capitolul 6 al cărții sale, când a văzut pe Serafimii cei cu câte șase aripi dansând în jurul tronului dumnezeiesc. Acest tropar este ca o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul „Călăuzitoarea”, care vine să arate soților și Bisericii că Întruparea privește direct viața oamenilor, îndeosebi în relația lor familială.

Unitatea fundamentală a căsătoriei și progresul ei spiritual se susțin pe sacrificiu, pe cruce și pe mucenicie, care înseamnă renunțare, înfrânare, răbdare și dăruire reciprocă. În acest scop, se invocă ajutorul sfinților mucenici, ca prin rugăciunile lor să se mântuiască sufletele celor ce se cunună și imită prin răbdare spiritul lor de jertfă: „Sfinților mucenici care bine v-ați nevoit...”.

Al treilea și ultimul tropar, care, din nou, îi invocă pe martiri, de data aceasta împreună cu Sfinții Apostoli, ne arată, foarte discret, care este natura cea mai profundă a noii vieți la care ne cheamă să dăm mărturie: „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule; lauda apostolilor și bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o ființă.” Așadar, unitatea către care este chemată să tindă dragostea conjugală în Biserică se realizează prin unitatea trinitară sau având ca exemplu imaginea Persoanelor Sfintei Treimi. De altfel, aceste trei tropare (în ordine inversă) se întâlnesc și în cadrul Tainei Preoției, în timp ce viitorul slujitor dus de mâini de către diaconi sau de preoți, înconjoară Sfânta Masă.

(Pr. Prof. Costel Bulgaru, Sfanta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, pp. 69-70)

De la același autor

Ultimele din categorie