O trăsătură caracteristică a cultului creștin ortodox este legătura lui strânsă, trainică și neîntreruptă cu trecutul. În formele sale fundamentale, dintre care unele provin din cultul Legii Vechi, altele de la Mântuitorul Hristos și altele de la Sfinții Apostoli, el este tot atât de timpuriu ca și Creștinismul însuși.

Păstrând legătura vie și continuă cu cultul Bisericii primare, el n-a inovat și n-a schimbat nimic, ci a evoluat strict pe linia tradiției sănătoase, dezvoltându-se ca un arbore uriaș, din sămânța sădită de Dumnezeu Însuși în cultul Legii Vechi și crescută apoi în lumina și căldura harului Legii Noi.

În totalitatea formelor sale de astăzi, el nu se deosebește prea mult de cultul Bisericii din primele trei veacuri și din secolele următoare, constituind un monument venerabil al Tradiției creștine, care poartă încă pecetea și urmele vieții religioase a primilor creștini, precum și prețioase vestigii ale unor împrejurări istorice, condiții și situații de mult dispărute, pe care Biserica le-a traversat de-a lungul veacurilor.

(Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica Generală, vol. I, Editura Basilica, București, 2015, p. 119)