Ieșirea cu Sfânta Evanghelie și imnul Trisaghion

„Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!” Cântarea aceasta e împrumutată parte din cântarea îngerilor, parte din cartea sfinților Psalmi ai prorocului și este alcătuită de Biserica lui Hristos, fiind închinată Sfintei Treimi. Într-adevăr, cuvântul „sfinte”, cântat de trei ori, este din imnul serafimilor (Isaia 6, 1-3), iar cuvintele „Dumnezeule, tare, fără de moarte” sunt din acel psalm al lui David, în care el spune: „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeu Cel tare, Cel viu” (Psalmi 41, 2).

Când se termină cântarea antifoanelor, preotul stând în mijloc cu fața spre altar ridică în sus Sfânta Evanghelie și o pune în văzul poporului, amintind astfel ieșirea în lume a Domnului, când a început să se facă cunoscut. Căci Sfânta Evanghelie Îl întruchipează pe Hristos, după cum și scripturile prorocilor se numesc Proroci, ca în cuvântul lui Avraam către bogatul nemilostiv: „Au pe Moise și pe Proroci” (Luca 6, 29), înțelegând adică scrierile acestora.

Iar după ce Acela prorocit a venit și S-a ivit El Însuși în lume, nimeni nu mai voiește să ia aminte la spusele prorocilor. De aceea, după ce s-a arătat Sfânta Evanghelie, cântările profetice încetează și începem a cânta din ale Noului Așezământ (troparele): ori lăudăm pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu sau pe vreun sfânt, ori slăvim pe Hristos Însuși, pentru sălășluirea Lui întru noi, ori pentru cele pe care le-a făcut sau pătimit pentru noi cât a trăit pe pământ, căci pe acestea Biserica le sărbătorește totdeauna.

Apoi cântăm pe Însuși Dumnezeu Cel în Treime, așa cum am învățat din arătarea Mântuitorului la Botez: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!”. Cântarea aceasta e împrumutată parte din cântarea îngerilor, parte din cartea sfinților Psalmi ai prorocului și este alcătuită de Biserica lui Hristos, fiind închinată Sfintei Treimi. Într-adevăr, cuvântul „sfinte”, cântat de trei ori, este din imnul serafimilor (Isaia 6, 1-3), iar cuvintele „Dumnezeule, tare, fără de moarte” sunt din acel psalm al lui David, în care el spune: „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeu Cel tare, Cel viu” (Psalmi 41, 2). Alegerea și împreunarea acestor cuvinte, precum și adăugarea cererii „miluiește-ne pe noi” este fapta Bisericii, care cunoaște și propovăduiește pe Unul Dumnezeu în Treimea Sa. Prin aceasta, ea vrea să arate, pe de o parte, legătura dintre Vechiul și Noul Testament, iar pe de alta, că îngerii și oamenii s-au unit într-o singură Biserică și o singură ceată, prin venirea lui Hristos (Efeseni 1, 10), Cel Care e mai presus de ceruri, și totodata e și pe pământ. De aceea, după ce Sfânta Evanghelie a fost arătată și apoi dusă la altar, cântăm imnul acesta cu glas tare, pentru că Acela Care S-a sălășluit între noi ne-a așezat împreună cu îngerii, făcându-ne loc în ceata lor.

(Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii, traducere din greacă de Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989, pp. 29-30)

De la același autor

Ultimele din categorie