Dragostea este har – adică este o categorie dumnezeiască. Dumnezeu este dragoste. Domnul ne-a insuflat harul de la început: atunci când i-a făcut pe Adam și pe Eva, ne-a insuflat această viață, acest duh. Prin ce ne asemănăm cu Dumnezeu? Dumnezeu este Creator. După fiecare act de creație, El admira rezultatele creației Sale. Și în om este o scânteie dumnezeiască: talentul/talantul de a iubi. Noi trebuie să dezvoltăm acest talent/talant, asemănându-ne prin aceasta lui Dumnezeu. Există o analogie între dragoste și procesul de creație. Fiecare om are experiența unui asemenea proces de creație și a plăcerii pe care o aduce el. Când omul împlinește un proces de creație – de exemplu, când pictorul a terminat o pânză –, el își admiră creația, e mulțumit de ea. Când avem de biruit multe dificultăți în viața de familie, dar în cele din urmă efortul nostru este încununat cu succes, dobândim respect de sine. Atunci ne cunoaștem pe noi înșine în profunzime. Într-un fel sau altul, îndeplinim poruncile date nouă de Dumnezeu: „Să-L iubești pe Domnul Dumnezeu și pe aproapele tău ca pe tine însuți”.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012,p. 39)