Am trăit într-adevăr ceva neobişnuit în legătură cu Vlădica. La acea vreme eram o fată foarte, foarte tânără și mă îmbolnăvisem de difterie. A venit doctorul și casa a trebuit să fie pusă în carantină. Părinţii mei au încercat să mă ducă la spital, dar spitalul era plin. Îmi amintesc că oscilam între două stări, pierzându-mi şi recăpătându-mi cunoştinţa. Trecând prin faţa catedralei, m-am gândit: „Am pierdut slujba, n-am fost azi la slujbă.“ Şi următorul lucru pe care mi-l amintesc este că eram la spital şi a ieşit o asistentă, care a spus:

- Nu avem paturi. Luaţi-o înapoi.

Aşa că părinţii mei m-au adus înapoi acasă şi în cea mai mare parte a timpului eram în comă. Apoi am avut un vis ciudat, că alunecam în sus şi în jos pe nişte pante. Mama m-a trezit şi mi-a spus:

- A venit Vlădica !

Iar eu m-am gândit: „Ce vrea ? Vreau să dorm.“ M-am uitat la el şi el a spus:

- Ce se întâmplă cu tine ? Ai face orice numai să nu vii la slujbă.

Tot uitându-mă la el, i-am spus:

- Vreau să dorm.

- Nu poţi să dormi, a spus el, trebuie să-ţi spun o glumă.

De-abia îmi mai puteam ţine ochii deschişi. Nu înţelegeam ce se întâmplă: avea de gând să-mi spună o glumă? Stătea acolo şi râdea şi, mă credeţi sau nu, a spus glumă după glumă până când, uitându-mă la el, am început să râd pentru că toată situaţia era amuzantă. Şi când am râs, am râgâit. El a chemat-o pe mama şi i-a spus:

- Acum este bine. Să o curăţaţi.

Mama mi-a curăţat gura. Totul se rupsese şi puteam din nou să respir. După ce m-a curăţat mama, el mi-a pus mâna pe frunte şi a spus:

- Acum că ai râs la gluma mea, poţi să dormi.

Până acum câţiva ani nici măcar nu mi-am dat seama că aceasta a fost o minune. Singura urmă a difteriei a fost că vocea mea s-a îngroşat puţin, însă în afară de acest lucru, am supravieţuit. Doctorul chinez care mă îngrijea le spusese părinţilor mei că nu o să supravieţuiesc.

Valentina Harvey

(Pr. Serafim Rose, Pr. Gherman Podmoșenski, Fericitul Ioan Maximovici  - viața și minunile, Editura Cartea Ortodoxă, București, pp. 327-328)