Am decolat de la Iași și după 3 ore de zbor, am ajuns la Tel Aviv. Când am ieșit din aeroport, am făcut cunoștință cu căldura. Adevărul este că îi cam duceam lipsa la Iași. Am urcat în autocar și până la prima oprire am stat numai cu privirea ațintită în fereastră. Eram fascinat de ceea ce vedeam. Părintele ghid a luat microfonul în mână și a început să ne vorbească: „Mulți își doresc toată viața să ajungă aici, însă Dumnezeu îngăduie doar unora. Voi sunteți aici”. Afirmația părintelui m-a trezit și m-a pus pe gânduri.

Cu prilejul acestui pelerinaj, am mers în locuri în care nu am visat vreodată să ajung. Într-o zi de vineri am ajuns la locul cel mai căutat de pelerini și nu numai: Mormântul Sfânt. Priveam și nu-mi venea a crede că sunt acolo. Ne-am așezat la rând și timpul de așteptare a fost prea scurt. Mi-aș fi dorit să prelungesc acele simțiri trăite pentru prima dată. Emoția pe care o simți o poți pierde dacă nu ai mintea ocupată cu rugăciunea.

La Sfânta Liturghie de noapte s-a slujit în trei graiuri diferite. Au fost prezenți oameni diferiți, din neamuri diferite, reuniți pentru a se întâlni cu Hristos Mântuitorul. Când am auzit rugăciunea „Tatăl nostru” în limba română, rostit de sute de glasuri în Biserica Învierii, m-am simțit mai acasă decât acasă. 

Am petrecut în Țara Sfântă 10 zile prin intermediul unei burse pe care am primit-o ca urmare a unui parteneriat dintre Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” și Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, care și-a propus să ofere un pelerinaj în Israel unui voluntar implicat în activitățile de tineret. Deși au fost și alți voluntari, colegi de-ai mei, care au muncit poate mai mult ca mine în acest an, s-a ajuns la concluzia că eu voi fi cel care va pleca. A fost cu adevărat un dar de la Dumnezeu pentru că, în cele zece zile de pelerinaj, pașii m-au purtat de la locul Nașterii Mântuitorului Hristos din Bethleem până la Marea Galileii, la mormântul lui Lazăr, prietenul Mântuitorului, în Betania, sau la locul Înălțării Domnului.

Când am ajuns acasă, prietenii și colegii m-au întrebat ce-am simțit. Eu nu am știut ce să le spun. Încercând să mă ajute să-mi găsesc cuvintele, m-au întrebat: „Ai simțit o pace, o bucurie?”. Eu le-am spus că am simțit mai mult decât atât. Am trăit ceva mai presus de cuvinte, ceva ce nu poate fi exprimat. Este o taină. (Alin Deszo, Asociaţia Tineretul Ortodox Român - Filiala Iași)