Nu se află nimic, asupra căruia să nu biruiască dragostea.

Când e vorba de dragostea lui Dumnezeu, care-i mai presus de toate; nici focul, nici sabia, nici sărăcia, nici boala, nici moartea, nici orice altceva, nu poate înfricoşa pe acela care adăposteşte în sine această dragoste. El nu va avea ochi nici pentru cer, nici pentru pământ, întreaga-i fiinţă va aspira spre singura ţintă, frumuseţea şi slava dumnezeiască.

Truda vieţii de acum nu-l va putea doborî, după cum nici plăcere nu-l va putea sminti sau trufi.

Să iubim aşadar, cu această dragoste cu care nimic nu se poate asemui, nici acum şi nici în viitor, şi, mai presus de toate, pentru această dragoste „care nu cade niciodată”.

Şi aşa, vom fi descătuşaţi de neplăcerile acestei vieţi şi de acele ale veacurilor ce vor veni; şi vom intra astfel în bucuria împărăţiei. De altfel, nici scăparea de iad, nici bucuria cerescului lăcaş, nimic nu poate copleşi bucuria care le depăşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos.

(Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 45-46)