Episcopul Melchisedec Ștefănescu se naște la 15 februarie 1823, în familia lui Petru și Ana Ștefănescu, purtând numele de botez Mihail Ștefănescu. Tatăl și bunicul au fost preoți în satul Gârcina, iar mama era fiica preotului Ion Focșa din Negrești. La 7 ani merge la școala din sat, iar la 9 ani este dus în târgul Piatra Neamț și dat la școala de la Biserica Sfântul Ioan. Studiază la Seminarul de la Socola (183 -1841 și 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848-1851), unde a obținut titlul de „magistru în teologie și litere”. Învățător în Șerbești – Neamț (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848), din nou profesor la același Seminar (1851-1856). Profesor și director la Seminarul din Huși (1856- 1861); călugărit cu numele Melchisedec (1843), hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieromonah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) și arhimandrit (1853). Locțiitor de episcop la Huși (1861 - 1864), fiind hirotonit arhiereu cu titlul „Tripoleos” în 1862, locțiitor (1864), apoi episcop eparhiot – numit prin decret semnat de Al. I. Cuza – al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reședința în Ismail (1865-1879); la 22 febr. 1879 ales episcop al Romanului, unde păstoreşte până la trecerea la Domnul (16 mai 1892).