Tot în curgerea Postului Mare, într-o seară după Pavecerniţă, pe când noi ne aflam la cină, ni se vesteşte că a venit marele boier Nicolae Roznovanu, cu toată familia sa, ca să se închine la sfânta icoană. Noi am întrerupt cina şi ne-am grăbit cu toţii a merge la biserică.

Roznovanu cu familia sa stăteau înaintea icoanei şi au cerut detailuri despre minune; i s-a dat o lumânare aprinsă, i s-au arătat şiroaiele lacrimilor, i s-a spus cum lăcrimează şi că acele lacrimi se ivesc periodiceşte, fără ca cineva să priceapă cum se produc; a întrebat pe ecleziarh dacă n-are păstrat bumbac udat de sfintele lacrimi ale Maicii Domnului, ca să le trimită ca binecuvântare fiului său la Paris. Ecleziarhul i-a şi dat o părticică din acel bumbac preţios.

Între acestea, Roznovanu, care era un boier cucernic şi cu frica lui Dumnezeu, privea cu atenţie în figura acestei icoane, când deodată peste toată aşteptarea, sclipesc cele două puncte brilantine în ochii icoanei; toţi cei de faţă strigară uimiţi: „Lăcrimează!”. Atunci, Roznovanu, înspăimântat de minune, cade în genunchi strigând în greceşte: Mέγας εἷ Κύριε και Θαυμαστά τά ἔργα σου! (Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale!). Exemplul lui îl urmă toată familia. După o mică pauză de extaz, Roznovanu, adresându-se la cor, zise: „Cântaţi paraclisul!”. Paraclisul fu cântat de amândouă corurile, greceşte.

Cât a ţinut paraclisul, Roznovanu şi cu familia sa au stat în genunchi – o jumătate de ceas, plângând şi rugându-se Sfintei Fecioare. La sfârşitul paraclisului, după închinarea la sfânta icoană, a declarat că el, spre proslăvirea Sfintei Fecioare, care l-a învrednicit să vadă o aşa mare minune, va îmbrăca sfânta icoană cu argint şi o va polei cu aur, spre amintire generaţiilor viitoare de această mare minune.

Această promisiune marele boier a împlinit-o în anul curgătoriu 1855; pe îmbrăcămintea de argint a icoanei, dedesubt se citeşte următoarea inscripţie a ctitorului: „Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi, Niculai, Măria, Nicolai şi fiii lor, 1855, Mai”. Această inscripţie, între altele, ne arată că marele boier Roznovanu, deşi nu era teolog, dar fiind crescut în principiile credinţei ortodoxe, ştia că închinarea sfinţilor şi a icoanelor lor se îndreaptă către Dumnezeu Cel Care i-a proslăvit, pentru că prin ei s-a manifestat şi se manifestă atotputernicia şi voinţa lui Dumnezeu pe pământ, că sfinţii şi în cer, şi pe pământ sunt organe ale dumnezeirii în raport cu neamul omenesc. De aceea Roznovanu, deşi mişcat adânc de minunea ce văzuse la icoana de la Socola, el adresează rugăciunea sa din inscripţie către Dumnezeu: „Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi” ş.c.l.

(Foto) Icoana Maicii Domnului din Catedrala Mitropolitană – de peste 125 de ani protectoare a credincioșilor

(Episcopul Melchisedec Ştefănescu, Tratat despre cinstirea și închinarea icoanelor în Biserica Orthodoxă și despre icoanele făcătoare de minuni din România orthodoxă, București, 1890, pp. 28-41)