Ten proaspăt cu infuzie de rozmarin
Apreciată ca plantă aromatică, folosită din abundență în alimentația mediteraneană, rozmarinul are însă și numeroase aplicații în medicina tradițională.
Pentru a prepara infuzia de rozmarin aveți nevoie de 2 lingurițe de plantă mărunțită, peste care se toarnă o cană cu apă fierbinte. Se acoperă vasul și se lasă pînă când se răcește complet.
Pentru o aplicare facilă aveți nevoie de un recipient cu pulverizator fin, în care puneți infuzia strecurată și pulverizați pe față, gât și decolteu după ce ați curățat în prealabil tenul.
În cazul în care suferiți de acnee, aveți tenul gras, mixt sau tern aplicați comprese cu această infuzie și lăsați-le să acționeze timp de 20 de minute, zilnic, seara, până ce problemele dispar, după care repetați procedeul de 3 ori pe săptămână sau folosiți pulverizatorul.
După pulverizare sau îndepărtarea compreselor lăsați tenul să se usuce în mod natural.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro