- Voiam de câtva timp să pun această întrebare şi, în sfârşit, am prilejul s-o fac, spuse Constantin. Aţi spus adineauri că teologia ruptă de viaţa Bisericii se poate numi teologie academică. Cum înţelegeţi teolo­gia ortodoxă?

- Cred că ceea ce am spus mai devreme despre credinţă este valabil şi pentru teologie. Căci teologia nu este o ştiinţă intelectuală, ci glasul şi viaţa Bisericii. Iar Biserica este tărâmul teologiei ortodoxe. Întocmai cum au spus Sfinţii Părinţi, teologia este rugătoare iar rugăciunea este teologie. Când vorbim despre teolo­gie ortodoxă, nu ne gândim la o simplă istorie a teologiei. Poate fi şi acest lucru, dar nu se mărgineşte la asta în chip absolut. În predania patristică teologii sunt cei care îl văd pe Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama îl mai numeşte pe Varlaam şi teolog, însă spune răspicat că acea teologie intelectuală se deose­beşte mult de vederea lui Dumnezeu. Teologi, după părerea Sfântului Grigorie Palama, sunt văzătorii de Dumnezeu, îndeosebi cei care urmează întreaga rânduială a Bisericii şi ajung la credinţa desăvârşită - luminarea minţii. Aşadar teologia este roada vindecării omului, dar şi calea de a ajunge la tămăduire şi a dobândi cunoaşte­rea lui Dumnezeu. Cele pomenite mai înainte despre credinţă sunt valabile şi aici. Părinţii învaţă că vederea lui Dumnezeu este un dar de la Dumnezeu, pe care îl dă când vrea El şi cui vrea El. Trebuie să ne rugăm spre a fi curăţiţi pe dinlăuntru, spre a fi izbăviţi de pa­timi - de fapt, spre a ne preschimba patimile - şi pen­tru ca mintea să ne fie luminată, adică să dobândeas­că rugăciunea minţii în inimă. Sfântul Maxim Mărturi­sitorul spune că izbăvirea de durere şi plăcere este semnul că omul a trecut de treapta curăţirii; semnul că a ajuns la treapta luminării sau a trecut de ea este izbăvirea de neştiinţă şi de uitarea lui Dumnezeu; iar semnul ajungerii la îndumnezeire este slobozirea de închipuire şi de toate înfăţişările pe care i le aduce lu­mea simţurilor. Deci putem să ne rugăm stăruitor: „Luminează întunericul meu!“ Şi, dacă Dumnezeu va voi, Se va descoperi pe Sine. Atunci, pe de o parte, vom şti că am fost tămăduiţi, iar pe de altă parte, că primim darul teologhisirii, al grăirii de Dumnezeu. De la treapta luminării minţii până la treapta vederii dumnezeieşti lucrează rugăciunea minţii. Vederea lui Dumnezeu poate dura de la câteva clipe până la câte­va zile, însă după aceea omul îndumnezeit se în­toarce la starea rugăciunii minţii. În starea de contem­plare, rugăciunea se întrerupe; şi porneşte din nou când încetează vederea lui Dumnezeu.

De bună seamă, trebuie spus că sunt mai multe trepte ale vederii lui Dumnezeu. Vederea lui Dumne­zeu (theoria) începe cu pocăinţa, se continuă cu rugăciunea minţii, ajunge la luminare, este dusă către vederea lui Dumnezeu şi apoi către o contemplare statornică. Cu alte cuvinte, poate dura câteva ceasuri sau chiar zile. Deci aş putea spune că teologia orto­doxă este atât roada tămăduirii, cât şi calea ajungerii la tămăduire. Dacă facem din ea o ştiinţă academică şi doar studiem felurite subiecte bisericeşti în chip exterior, nu vom reuşi să-i ajutăm cu adevărat pe oameni.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sophia, București, 2001, pp. 32-34)