– Eu văd rugăciunea ca o modalitate de lenevire a minții!

– De ce o lenevire a minții?

– O trec superficial.

– Nu e bine. Superficial nu e bine, primești un ajutor tot superficial, care înseamnă că nu primești... Dar de ce să te rogi superficial? Roagă-te cu tot dinadinsul. Timpul este ăsta. Singurul timp. Și este foarte scump.

Ce e viața aceasta față de veșnicie? Nu se roagă nimeni chiar superficial, dacă are de gând să se roage.

A, este numai un moment de vid, care nu ca­racterizează numaidecât. Este numai o întâmplare, dar el își revine, pentru că, practic, este supravegheat de Dumnezeu mult, are înger păzitor. Omul e făcut de Dumnezeu singur numai pentru Dumnezeu, și nu putea să nu-l înzestreze cu ceva cu care să țină legătura cu Dumnezeu. Adică cu rugăciunea. În închisoare, în pădure, rugăciunea se adâncește. Oricine este înțepat, vrea să scoată ghimpele. Ghim­pele nu iese și instrumentul sau meșterul care poate să scoată ghimpele este Dumnezeu și la El apelăm.

Dumnezeu nu l-a lăsat neîmbogățit pe om – are multe forțe în el ca să-l tragă spre Cer.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 118)