Pericopa evanghelică consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (7, 11-16) ne prezintă învierea unui tânăr, singurul copil al unei femei văduve din orașul galileean Nain, localitate situată la aproximativ 10 kilometri de Nazaret. Acest fapt istoric se întâmpla probabil în jurul anului 31, în prima activitate de propovăduire a Mântuitorului în Galileea.

Fiind vorba despre învierea unui tânăr, se cuvine să ne „aplecăm” cu multă luare aminte asupra tinerilor, încercând să expunem în câteva cuvinte ceea ce ar fi important de reținut din Sfânta Evanghelie pentru copiii și tinerii noștri de astăzi, pentru că textele Sfintei Scripturi nu îmbătrânesc niciodată și nu sunt depășite nici de prezent, nici de viitor, fiind mereu actuale, chiar dacă această minune s-a întâmplat acum aproximativ 2000 de ani.

Această relatare ne trimite cu gândul la o moarte temporară a tinerilor din zilele noastre care trăiesc doar pentru lumea aceasta, materială. Faptul că tânărul din Nain este mort ne așază în față moartea spirituală a acelora care sunt tineri și plini de viață, dar care își risipesc energia și zilele pe care Dumnezeu le-a dat departe de morala creștină, de învățăturile bisericii, nefiind în ascultare față de părinți, adică „morți” pentru părinții lor, ei fiind copiii acestei lumi, și nu copiii părinților lor. Mai ales în preajma adolescenței și în prima tinerețe, copii simt nevoia să se detașeze oarecum de părinți, de tradiția familiei în care s-au născut și au crescut, ca și cum părinții nu ar avea copii. Ei sunt „muți”, pentru că nu își deschid sufletul lor decât foarte rar și aleg să vorbească cu persoane străine despre viața lor interioară și frământările lor.

Textul evanghelic se arată a fi foarte actual. Este de reținut faptul că acest tânăr este singurul fiu al mamei sale, întocmai cum Iisus, la momentul respectiv, a fost fiul Maicii Domnului; exegeții Bibilei afirmă că atunci când Hristos a săvârșit minunea era și El orfan de tată, pentru că Dreptul Iosif murise înainte de începerea – sau, poate, la începutul activității Sale. De aceea, Mântuitorului i se făcuse milă de văduva respectivă și i-a zis „Nu plânge!” (cf. Luca 11, 13).

Hristos dă dovadă de multă compasiune cu femeia văduvă, chiar dacă El era în centrul atenției. Ne punem și noi întrebarea: cât de mult suntem noi alături de cei care se află în nevoi? Sociologii și psihologii afirmă faptul că marea calitate a unui om se poate observa din câtă compasiune are pentru oamenii din jurul său și de modul în care se raportează la cei „mai jos” decât el.

Mântuitorul Se apropie de sicriu, Se atinge de el și îi spune fiului: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!”. Acesta este strigătul pe care Dumnezeu îl adresează tuturor tinerilor care sunt adormiți de divertisment, insensibili la cei din jur din prea mult consumerism, străini de virtuți, departe de părinții lor dar, la fel de dureros, indiferenți față de Biserică și față de valorile spirituale ale credinței.

Dumnezeu „strigă” să ne ridicăm din plăcerile și desfătările lumii acesteia, ca să ne trezim din „moartea” vieții pământești, plină de păcate, și să ne înălțăm duhovnicește cu Hristos. A fi cu adevărat viu înseamnă a vorbi cu Dumnezeu și a vorbi din adâncurile ființei noastre. De aceea, tânărul din Evanghelia duminicii care se ridică din moartea lui este o lecție pentru tinerii de astăzi, care trebuie să se ridice din această pseudo-viață asemănătoare morții, să se îndrepte pe calea cea bună, trăind în ascultare față de părinți și în bună rânduială!