Eu, spre deosebire de tine, nu mă îndoiesc de mila Domnului față de tine. Dar oare știi de ce? Pentru că ți-ai dat inima neîmpărțită Domnului și ai păstrat aceste simțiri chiar în vremuri în care puțini sunt cei care mărturisesc pe față că sunt credincioși.

Cine nu are păcate mai mici sau mai mari, cine este eliberat de neputințele omenești și de năvălirea vrăjmașului atunci când se tulbură conștiința? Furtunile trec și omul iarăși se încălzește la căldura iubirii dumnezeiești. Astfel, se poate spune că toată viața cădem și ne ridicăm, ne poticnim și ne îndreptăm. De ce a îngăduit Domnul să fie așa? Oare nu pentru că El a venit să mântuiască nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu?

Nu pot rosti nicicum acele cuvinte pe care ți le șoptește vrăjmașul, căci cunosc, nu din cărți, ci din experiență, greutatea războiului duhovnicesc. Din iubire pentru făptura lui Dumnezeu și din iubire de Dumnezeu nu pot să păcătuiesc prin răpirea a ceea ce aparține Unicului Dumnezeu. Vrăjmașul clevetește împotriva mea, străduindu-se să te despartă de iubirea mea.

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povățuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, București, 2013, pp. 34-35)