Semănată în pământ, îngropată fiind, sămânţa putrezeşte, încetează să mai existe ca sămânţă, însă din ea va creşte ceva mult mai mare, mult mai desăvârşit atât ca şi complexitate, cât şi ca formă. Dumnezeu îi dă o nouă formă şi frumuseţe şi o viaţă plină de folos şi desfătare.

Trupul omenesc este îngropat în pământ şi încetează să mai existe ca trup. Însă din elementele în care s-a descompus, asemenea celulelor seminţei de grâu, prin puterea lui Dumnezeu va învia un nou trup, nu unul stricăcios, neputincios şi fără de vlagă, ci un nou trup duhovnicesc, plin de putere, de nestricăciune şi de slavă.

(Sfântul Luca al Crimeei, Puterea inimii, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, p. 153)