Tu m-ai prezentat prietenilor pe care nu îi cunoşteam

Tu m-ai adăpostit în case care nu îmi aparţin

Tu ai adus aproape ce era departe şi ai făcut

Dintr-un străin un frate.

Inima mi-e neliniştită

Când trebuie să părăsesc cortul meu obişnuit,

Uit că vechiul locuieşte în loc nou

Şi că acolo locuieşti şi Tu.

La naştere şi moarte, în lumea aceasta sau în alte lumi,

Oriunde mă vei călăuzi,

Tu Acelaşi eşti,

Singurul Tovarăş al vieţii mele nesfârşite,

Care de-a pururi îmi legi inima

Cu lanţurile bucuriei a tot ce mi-e necunoscut.

Atunci când omul Te cunoaşte, nimeni nu-i e străin

Şi nici o uşă nu-i închisă.

O, împlineşte-mi ruga să nu pierd niciodată

Fericirea atingerii unuia în îmbrăţişarea celor mulţi.

(Maica Gavrilia. Asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014, p.11)