Dacă cineva cade, de exemplu, în păcatul adulterului, oricât de bogat ar fi, chiar dacă n-ar fi nimeni care să-l învinovăţească, nu poate scăpa de părerile de rău. Plăcerea lui a fost trecătoare, dar durerea sa va fi veşnică. De pretutindeni îl înconjoară temeri şi bănuieli. Îi e frică de uliţele strâmte, este bănuitor cu slujitorii lui, tremură chiar şi de umbra sa, se cutremură de tulburare ca nu cumva păcatul lui să se facă cunoscut soţiei înşelate. Oriunde s-ar duce, poartă cu el, ca pe un osânditor necruţător, conştiinţa. Se îneacă în cugetele de vinovăţie, nu mai poate respira. în pat şi la masă, la piaţă şi acasă, zi şi noapte, chiar şi în visele lui, păcatul pe care l-a făcut stă în faţa ochilor lui. Trăieşte viaţa lui Cain, suspinând şi tremurând, la fel ca acela. Poartă în el un foc, fără ca cineva să ştie asta.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 54)