Tusea
Este simptomul cel mai des întâlnit în bolile aparatului respirator. Acest act reflex constituie o reacţie de eliminare a corpurilor străine pătrunse pe căile respiratorii (fragmente de alimente, corpuri dure, gaze iritante, produse inflamatoare, mucozităţi).
Ca urmare a stimulării unor terminaţii nervoase din mucoasa respiratorie se declanşează o inspiraţie scurtă şi adâncă, urmată de o expiraţie bruscă, spontană şi zgomotoasă, datorită închiderii traheei, în grade diferite.
Această afecţiune este de două tipuri: uscată şi umedă.
Tusea uscată este provocată de iritaţiile mucoaselor care căptuşesc căile respiratorii. Fiind fără expectoraţii, devine foarte obositoare şi greu de suportat repetându-se, la scurte intervale, atât ziua cât şi noaptea.
Tusea umedă constă din eliminarea unor secreţii ale mucoaselor căilor respiratorii (spută, mucus, secreţii nazale, sânge) care învelesc eventuale corpuri străine din plămâni şi le transportă spre exterior prin mişcări ritmice şi bine coordonate ale cililor. În timpul crizelor, tusea poate să provoace răguşeală, senzaţie de sufocare şi vărsături, mai ales la copii, cu dureri între coaste sau în epigastru, datorită eforturilor făcute de musculatura intercostală în timpul tusei.
În multe cazuri, tusea uscată sau umedă poate să survină în diferite boli ale aparatului respirator sau ca act reflex în bolile cardiace şi în tumori intestinale.
Tusea convulsivă, denumită pertusis, este o boală infecto-contagioasă, întâlnită frecvent la copii preşcolari şi şcolari, mai ales la vârste sub 3 ani, punându-le viaţa în pericol. Boala este provocată de bacilul Haemophilus pertussis, uşor transmisibil prin saliva infectată, de la o persoană bolnavă la alta sănătoasă.
După o incubaţie de 7-14 zile, se declanşează inflamaţia acută a căilor respiratorii, cu crize violente de tuse spastică, mai ales noaptea, uneori cu vărsături. În bronhii se adună cantităţi mari de secreţii, la început fluide şi apoi vâscoase, care necesită a fi eliminate pentru a evita asfixierea şi voma. În timpul crizelor, bolnavul devine cianotic (se înroşeşte sau se învineţeşte uşor), nu are poftă de mâncare, ochii îi lăcrimează şi se îneacă cu propriile secreţii care se îngrămădesc în piept şi frânează respiraţia, provocând starea de răguşeală. Maladia poate să dureze circa 6 săptămâni, deşi respiraţia gâfâitoare (denumită „cântecul cocoşului”) persistă, în unele cazuri, câteva luni de zile, mai ales pe fondul unei noi infecţii sau iritări a căilor respiratorii superioare.
La copiii sub 2 ani, tusea convulsivă este o boală foarte gravă, cu complicaţii care pot duce la o mortalitate de 1-2%.
Tratamentele fitoterapeutice
Diferă în funcţie de caracterul tusei: tusea uscată trebuie calmată iar cea umedă trebuie uşurată prin expectoraţia particulelor existente pe căile respiratorii.
Prin experienţa acumulată de-a lungul secolelor, popoarele lumii din zonele temperate şi subpolare au descoperit multe specii de plante medicinale cu proprietăţi emoliente, antiseptice şi expectorante care reduc inflamaţiile căilor respiratorii, măresc secreţiile bronşice şi opresc tusea uscată sau umedă.
În prima fază, iritativă, a tusei uscate se vor utiliza plante cu proprietăţi emoliente, cu conţinut ridicat în mucilagii iar în faza a doua, de cocţiune, se recomandă plantele cu proprietăţi expectorante şi bactericide, cu conţinut ridicat în saponozide (emoliente) şi în uleiuri eterice (puternic antiseptice)care uşurează eliminarea sputei.
Principalele plante cu proprietăţi emoliente sunt: lumânărică, tei, patlagină, podbal, mac roşu, nalbă mare, nalbă de cultură, lichenul de piatră.
Cea mai frecventă reţetă utilizată în medicina casnică are la bază ceapa din care se prepară un suc stors din aprox. 100 g ceapă coaptă în spuză din care se beau câte 2-3 linguri. O altă reţetă foloseşte un decoct din 2 cepe cu coajă, tăiate mărunt şi 3 nuci zdrobite, fierte împreună într-un litru de apă, timp de 10-15 minute; se îndulceşte cu miere de albine şi se bea întreaga cantitate prin înghiţituri mici, în cursul unei zile, având efecte emoliente, expectorante şi imunostimulatoare.
Acţiune deosebită în calmarea tusei are infuzia din flori de tei, un valoros remediu natural, cu o multitudine de calităţi neurosedative, antispastice, sudorifice, antiinflamatoare ale căilor respiratorii superioare, emoliente ale secreţiilor pulmonare şi expectorante. Ceaiul se prepară din 1 linguriţă flori uscate la 200 ml apă clocotită şi se beau 2-3 căni pe zi, îndulcite cu miere sau zahăr.
Alte infuzii pentru calmarea tusei folosesc:
- flori de soc, podbal, salcâm, bujor (petale), mac roşu (petale), trandafir de dulceaţă (petale), lavandă, nalbă mare, ciuboţica cucului, lumânărică, piersic, porumbar;
- frunze de mentă, patlagină, salvie;
- herba de isop, cimbru, cimbrişor, busuioc, trei-fraţi-pătaţi, sunătoare, cimbru de cultură, busuioc sălbatic (Prunella), cătuşe (Ballota), sovârv, brâncuţă (Sisymbrium), toporaşi, unguraş;
- muguri de brad şi pin;
- fructe zdrobite de ienupăr, măceş şi fenicul (pentru copii).
Sub formă de decocturi se utilizează:
- herba de brusture-dulce (Petasites), scai-vânăt;
- rădăcini de lemn-dulce, ţelină, morcov, leuştean, tătăneasă.
Sunt mult utilizate câteva amestecuri de plante, verificate în decursul timpului pentru eficienţă deosebită în combaterea tusei:
- pătlagină, lumânărică, podbal, soc şi mierea ursului;
- lumânărică, ciuboţica cucului, nalbă mare;
- tei, ciuboţica cucului, nalbă de grădină, cimbru de cultură, isop, trei-fraţi-pătaţi, fenicul;
- patlagină, tei, podbal, coada-şoricelului, limba-mielului, limba-câinelui, muşchi-de-piatră.
Alte produse antitusive sunt:
- siropuri din muguri de brad şi de pin.
În uz extern sunt eficiente:
- comprese calde pe gât şi piept, în faza de debut, cu decoct de muşeţel;
- comprese cu bitter suedez aplicate pe piept după ungere prealabilă cu alifie de galbenele;
- cataplasme cu răşină de brad topită în ceară (părţi egale);
- cataplasme calde cu făină de muştar, cu făină de in sau frunze proaspete de brânca ursului;
- băi fierbinţi de mâini şi de picioare, dimineaţa şi seara, timp de 8 minute, cu extract de nalbă mare, mac, mentă, iarba mielului, rotungioară, pătrunjel şi toporaşi (în părţi egale);
- frecţii pe piept, de 3 ori pe zi, cu amestec din 2 linguri ulei de ricin şi 1 lingură ulei de terebentină, după care se înveleşte corpul cu o pătură.
Apiterapia recomandă:
- miere de albine (4 linguri) amestecată cu 4 linguri unt şi 100 ml alcool rafinat 30% din care se ia câte o lingură dimineaţa, pe nemâncate;
- propolis mărunţit (1 linguriţă la 250 ml apă) se fierbe până scade la jumătate, se îndulceşte cu 2 linguri de miere şi se iau câte 3 linguriţe pe zi.
Regimul alimentar
Va fi obişnuit dar cu raţii sporite de legume proaspete (varză, salate crude, ridichi negre) şi de fructe (în special gutui), mesele fiind servite după accesele de tuse.
Din experienţa multor generaţii există, în prezent, multe reţete alimentare care s-au dovedit eficiente în provocarea expectoraţiei, eliberarea căilor respiratorii şi în oprirea crizelor de tuse.
- Suc de lămâie obţinut prin stoarcerea unei lămâi într-un pahar cu apă caldă, se îndulceşte cu zahăr sau miere de albine şi se bea prin înghiţituri rare.
- Sirop din 250 ml suc de morcov proaspăt, amestecat cu 3 linguri zahăr şi puţină apă; se fierbe până se îngroaşă ca un sirop şi se iau 3-4 linguriţe pe zi.
- Sirop din 100 g căţei de usturoi zdrobiţi care se infuzează, timp de 15 minute, în 250 ml apă clocotită; se adaugă 200 g zahăr şi se iau câte 2 linguri pe zi.
- Decoct din 100 g frunze de salată verde în 150 ml apă; se fierbe 5 minute, se îndulceşte cu miere şi se beau câte 2 ceaiuri călduţe pe zi.
- Lapte fierbinte într-o cană, îndulcit cu miere şi o lingură de sirop sau decoct de ceapă sau praz, care se consumă dimineaţa şi seara.
- Sirop cu extract natural dintr-o ridiche neagră care se taie în două jumătăţi egale şi, în fiecare parte, se face o scobitură cu ajutorul unei linguri de fier; se umple, ras, cu zahăr sau miere iar după 6 ore se formează un sirop cu extract din ridiche care se bea având efecte emoliente şi imunostimulatoare. Prepararea se repetă cu aceeaşi ridiche de 2-3 ori pe zi astfel ca tusea să fie oprită după 2 zile consecutive de tratament.
- Fiertură dintr-un pumn de ovăz într-un litru de apă dată în clocot 5 minute; se strecoară, se adaugă 3 linguri miere de albine, zeama unei lămâi sau 2 linguri sirop de zmeură şi se bea câte o cană în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol.
- Fiertură dintr-un ştiulete de porumb cu boabe galbene şi cocean roşu într-un litru de apă; când lichidul se colorează se strecoară şi se bea călduţ, timp de 2-3 zile.
- Amestec din 10 cepe tăiate mărunt şi căţeii de la o căpăţână de usturoi, curăţaţi şi daţi pe răzătoare; se fierbe 5 minute într-un litru de lapte, se îndulceşte cu miere de albine şi se ia câte o lingură, la intervale de 2 ore, cu bune efecte în tusea convulsivă.
- Se inspiră adânc mirosul de hrean ras.
Cercetările efectuate în Anglia au demonstrat efectul benefic al ciocolatei care diminuează tusea datorită conţinutului ridicat în theobromină ce poate înlocui codeina, suspectată de multe efecte secundare. În plus, ciocolata conţine substanţe psihostimulatoare (serotinină, feniletilamină), cu acţiuni antidepresive, precum şi polifenoli antioxidanţi care previn îmbătrânirea prematură.
Nu se vor consuma lichide prea reci sau prea fierbinţi.
Regimul de viaţă
Întrucât tusea convulsivă are un caracter infecţios se recomandă izolarea bolnavului la domiciliu, într-o încăpere bine încălzită şi aerisită. Se interzice, în mod categoric, fumatul atât de către bolnav cât şi de către persoanele care intră în încăperea celui suferind.
Zilnic se va face gimnastică respiratorie pentru reglarea funcţiilor plămânilor precum şi un masaj energic, cu degetul, în scobitura osului stern de la baza gâtului.
La copiii care au intrat în contact cu bolnavii de tuse convulsivă este indicată vaccinarea preventivă, concomitent cu vaccinul dizenteriei, sau tratament cu gamma-globulină, asigurând creşterea rezistenţei la infecţii.
În cazul când boala nu a fost tratată corect şi la timp se pot produce complicaţii grave cum ar fi congestie pulmonară cu febră mare, bronhopneumonie, congestie cerebrală cu hemoragii şi complicaţii nervoase (encefalită, paralizie şi retardare mentală).
(Tratamente naturiste în serviciul sănătăţii, Editura Doxologia, 2010)
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro