Nu a trecut mult timp şi egumena mănăstirii a avut o vedenie. Aşa cum stătea în chilia ei, a auzit deodată pe la miezul nopţii paşii venind din depărtare. Se apropia cineva care avea în mână un baston. Stareţa s-a neliniştit, fiindcă mănăstirea nu avea pe atunci ziduri care să o împrejmuiască şi de aceea se temea pentru celelalte maici. De altfel, erau acei ani grei ai războiului civil. Egumena privea cu nelinişte ca să vadă cine putea fi la o astfel de oră în acea pustie.

Aşa cum privea în partea de unde veneau paşii, a văzut în întuneric apropiindu-se un bătrân în vârstă, care ţinea în mână un felinar. Când acela a ajuns lângă ea, l-a întrebat neliniştită:

- Cine sunteţi şi ce doriţi la această oră?

- Eu sunt tatăl maicii Varvara şi am venit să vă spun să o ţineţi lângă Sfinţia Voastră. Căci de atunci de când ea a venit la mănăstire, Hristos mi-a dat ca mângâiere acest felinar. Cu el văd puţin şi primesc astfel mângâiere.

Şi zicând acestea, s-a făcut nevăzut. Micuţa Varvara a rămas la mănăstire şi a devenit o monahie aleasă. La tunderea ei, ce s-a săvârşit în 1945, a fost numită Vriena. De faţă s-a aflat şi părintele Atanasie, fratele Stareţului. În 1955 ea a devenit egumenă la Mănăstirea Maicii Domnului „Mirtidiotissa” din regiunea Stamata – Atica.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 372-373)