Părintele Gherasim se trăgea dintr-o familie bogată şi cu renume din Atena. Studiile şi le făcuse la Zurich.

Acolo, fiind tânăr, la vârsta incertitudinilor, s-a clătinat în credinţă, fiindcă la acea vreme în universităţile apusene era obliga­toriu să se predea teoria evoluţionistă. Iar fără Dumnezeu toate sunt îngăduite.

Mai apoi s-a încurcat cu spiritismul, această plagă demo­nică, însă Dumnezeu, din combinaţia acestor rătăciri a scos ceva bun: tânărul Menaghias a cunoscut că există lumea duhurilor şi diavol. Atât de mult l-a înfricoşat aceasta, încât s-a întors cu toată puterea sa la învăţătura evanghelică a lui Hristos.

În 1905 şi-a întrerupt pentru puţin timp studiile ca să se înroleze ca voluntar în trupele lui Pavel Melass (luptător în Războiul Macedonean - 1893-1904).

În 1920, la vârsta de treizeci şi nouă de ani, a mers în Sfântul Munte şi s-a făcut ucenic al stareţului Calinic Isihastul. Din nefericire însă, îl chinuiau trei boli incurabile şi fiindcă clima de la Katunakia nu-l ajuta, în 1925 stareţul său l-a trimis la Schitul Sfântului Vasilie, un loc uscat şi liniştit. Stareţul Iosif a ajuns acolo trei ani mai târziu, adică în 1928.

După câţiva ani, la îndemnul altor pustnici, părintele Gherasim a mers la Stareţul Iosif şi i-a mărturisit greutăţile pe care le avea din pricina bolilor. întâlnirea lor trebuie să fi avut loc pe la sfârşitul lui 1934.

Stareţul Iosif, de îndată ce l-a ascultat, l-a compătimit şi i-a spus:

- Rămâi aici, căci pot să te ajut.

Părintele Gherasim avea cu el şi o valiză mică.

- Ce ai aici?, l-a întrebat Stareţul.

- Medicamente, Gheronda.

- Te vei face îndată bine, numai să crezi că Dumnezeu poate să te vindece. Să arunci toate aceste medicamente, sticluţele şi injecţiile jos pe stânci.

I-a spus toate acestea fiindcă şi-a dat seama că era depen­dent de acele medicamente.

- Bine, Gheronda, dar îmi vine greu, i-a zis părintele Gherasim.

- Aruncă-le, i-a repetat Stareţul, şi dacă o să iei ce-ţi voi da eu, o să te vindeci.

- Gheronda, dacă nu-mi voi lua medicamentele, voi muri.

- Am să-ţi spun eu ce să iei şi o să te faci bine.

- Şi ce să iau?

- Să mănânci sardele necurăţate, sărate.

Împotriva tuturor argumentelor lui raţionale Stareţul i-a spus pe un ton apăsat:

- Trebuie să-ţi pui toată nădejdea în Dumnezeu şi lepădând cunoaşterea medicală lumească, să urmezi credinţei. Şi în loc de zece ori, să mănânci o singură dată pe zi.

- Şi dacă voi muri?

- Ca să murim am venit aici. Nu-ţi fie frică!

- Dar nu pot.

- Ei, atunci ce altceva să-ţi spun? Ori mă asculţi, ori mâine dimineaţă pleci.

- Bine, Gheronda, dar eu am venit lângă tine ca să mă faci bine.

- Ţi-am spus, ca să rămâi aici, vreau de la tine două lucruri: să arunci medicamentele şi să mănânci o dată pe zi.

- Gheronda, dar aceasta nu se poate.

- Foarte bine, fă cum te odihneşte! Dar în cazul acesta trebuie să pleci de aici.

- Nu pot, Gheronda.

Stareţul suferea mult, fiindcă nu reuşea să-l convingă, căci nu voia nici să plece, nici să creadă. Astfel, prima lor întâlnire a rămas fără roade, deoarece părintele Gherasim înfrunta situaţia cu logica. Şi aceasta pentru că nu cunoscuse până atunci din expe­rienţă puterea credinţei. Dar de îndată ce părintele Gherasim a mers la chilia sa, a văzut în acea noapte în vedenie pe îngerul Domnului care i-a poruncit să facă ascultare de Stareţul Iosif: „Tot ce-ţi va spune, fă şi te vei face bine".

Când a auzit aceste cuvinte îngereşti, a alergat îndată la Stareţ şi a strigat:

- Gheronda... Gheronda!... Tot ce-mi vei spune, voi face.

- Vreau să faci ascultare începând de acum.

- Da, Gheronda. Să fie binecuvântat!

Au aşezat îndată masa şi i-au dat trei sardele sărate, pe care le-a mâncat cu tot cu cap. Iar Dumnezeu a găsit de cuviinţă să-l încerce doar trei zile, fiindcă Stareţul se ruga neîncetat pentru el.

După trei zile Stareţul a văzut în vedenie că părintele Gherasim era încolăcit de la picioare până la cap de un balaur care voia să-l sugrume şi striga cu disperare la Stareţ ca să-l izbăvească. Atunci Stareţul a ieşit pe balcon ţinând în mână un porumbel şi i-a spus: „Gherasime, nu te teme, acest porumbel va veni să-l omoare pe balaurul care te sugrumă acum". Şi precum a spus, aşa s-a şi petrecut. Porumbelul l-a lovit de două-trei ori pe balaur cu ciocul în cap şi l-a omorât.

Când Stareţul şi-a venit întru sine, părintele Gherasim a intrat la el şi i-a spus cu bucurie:

- M-am făcut cu desăvârşire bine! N u am cuvinte să-ţi mulţumesc. Cele trei boli au plecat! Trupul meu s-a făcut cu adevă­rat ca cel al unui copil mic.

La porunca Stareţului a aruncat în prăpastie cele două cutii cu medicamente. Din acea zi s-a izbăvit de boli şi a mâncat o dată pe zi. De atunci părintele Gherasim a început să aibă multă evlavie faţă de Stareţ, dar şi Stareţul îl iubea ca pe fiul său. Părintele Gherasim a ajutat mult Sfântul Munte în timpul ocupaţiei germane. Deoarece ştia germană, a tradus Epistola Sfintei Chinotite către Hitler, în care îi cerea protecţia Sfântului Munte, fiindcă în acea perioadă exista un mare pericol care venea din partea bulgarilor şi a italienilor. Iar Hitler, răspunzând la această scrisoare, a trecut Sfântul Munte sub protecţia sa personală.

De asemenea, personalitatea sa puternică l-a ajutat să mijlo­cească înaintea germanilor şi astfel a izbăvit pe mulţi părinţi de la execuţie sigură. I-a ajutat şi pe părinţii de la Katunakia atunci când se primejduiau să moară de foame. L-a înştiinţat pe guvernatorul german de la Karyes, maiorul G. Steger, iar acesta a trimis 3000 ocale de grâu, pe care l-au împărţit pustnicii de acolo.

Însă atunci când părintele Gherasim a plecat de la Stareţul Iosif, s-a îmbolnăvit din nou. Văzând aceasta, s-a întors îndată la Stareţ şi i-a spus:

- Gheronda, una dintre bolile pe care le-am avut a revenit.

- Ce gânduri ai avut înainte de a se întoarce boala?

- Iată, am avut următorul gând: „Acum, că ai aruncat toate medicamentele, ce vei face dacă te vei îmbolnăvi din nou aici, în pustie, unde nu există medicamente?".

- Asta a fost. Datorită necredinţei tale te-ai îmbolnăvit din nou.

- Gheronda, te rog, fă-mă bine şi altădată voi lua aminte să nu mai fiu puţin credincios.

- Nu. Se vede că este voia lui Dumnezeu să ai această cruce, îţi este de ajuns că te-ai vindecat de celelalte două boli. Acum vei face răbdare ca să iei şi răsplată.

Şi astfel a fost nevoit să iasă în lume, ca să se îngrijească puţin de boală. Când s-a întors, a continuat să trăiască în acea pustie lipsită de mângâiere cu multă lepădare de sine şi acrivie. În 1957, când Stareţul Iosif a aflat că părintele Gherasim a venit la Mănăstirea Sfântului Pavel şi că se afla în ultimele clipe ale vieţii, a spus unui ucenic de-al său:

- Du-i acest posmag părintelui Gherasim şi spune-i că i-l trimit eu.

Ucenicul s-a dus şi i-a zis:

- Acesta ţi-l trimite Stareţul Iosif.

Părintele Gherasim s-a ridicat şi a întrebat cu uimire:

- Cine? Stareţul meu? Ştiţi ce Stareţ aveţi? Sunteţi fericiţi! Nu voi uita niciodată şederea mea lângă el. Acelea au fost cele mai bune zile din viaţa mea. Cât am fost lângă el, am fost monah, îndată ce am plecat de la Stareţul Iosif, s-a dus călugăria mea.

Apoi a spus cu lacrimi:

- Să-i faci metanie din partea mea!

Merită să consemnăm faptul că părintele Gherasim Menaghias, în ciuda suferinţelor pricinuite de bolile sale, a trăit viaţa ascetică cu multă acrivie şi în tot Sfântul Munte ne-au rămas numai amintiri frumoase legate de el.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 145-149)