Un an cu dor de Maica Siluana

Vă anunț, în premieră, că este în curs de finalizare, la Editura Doxologia, un calendar pentru anul viitor care va conține, pe fiecare din cele 365 de pagini, câte un text extras din cărțile și din răspunsurile date de Schimonahia Siluana Vlad pe site-ul Centrului de Formare și Consiliere Sfinții Arhangheli „Mihail și Gavriil”.

Pe 8 iunie s-a împlinit un an de când iubita noastră Maică Siluana a fost chemată la Domnul. Nu doar amintirea sa rămâne vie în conștiința noastră, a celor ce am avut bucuria de a o cunoaște, ci și cuvintele sale inspirate de Duhul sunt mereu lucrătoare. Vă anunț, în premieră, că este în curs de finalizare, la Editura Doxologia, un calendar pentru anul viitor care va conține, pe fiecare din cele 365 de pagini, câte un text extras din cărțile și din răspunsurile date de Schimonahia Siluana Vlad pe site-ul Centrului de Formare și Consiliere Sfinții Arhangheli „Mihail și Gavriil”. Ilustrațiile sunt realizate de doamna Elena Murariu. Informații despre cum veți putea achizitiona acest calendar veți găsi, în curând, pe site-ul Centrului de Formare și Consiliere Sfinții Arhangheli și pe site-ul mănăstirii Sfântul Siluan Atonitul. Banii obținuți din vânzarea calendarului vor fi folosiți la construirea mănăstirii „Sfântul Siluan Atonitul”, într-un loc din apropierea Iașului.

Cu permisiunea editorilor, redau mai jos cinci astfel de cuvinte ziditoare ale Maicii Siluana pe care le veți regăsi în calendar la anul, pe vremea aceasta, în zilele de la 11 la 15 iunie.

***

(11 iunie)

«Bucuria inimii sau întristarea ei sunt trăiri din adâncul nostru duhovnicesc și izvorăsc din relaţia noastră cu Domnul. De acolo vin strângerea inimii în pocăinţă, bucuria recunoscătoare pentru iubirea Domnului, întristarea pentru durerea lumii sau nevrednicia noastră, și toate acestea pot fi deodată cu sentimentele și emoţiile cauzate de contactele noastre cu semenii și cu lumea înconjurătoare. Acum înveţi discernământul duhovnicesc. Nu te teme de vei mai cădea. Încet, încet, vei învăţa să nu mai crezi sugestiile amăgitorului. Bucuria pe care o trăieşti nu o poate lua nimeni de la tine, pentru că nu este din lumea aceasta. Vor fi momente când nu o vei mai simţi, copleşită de alte simţiri, momente în care va fi la „foc mic”, dar vei şti mereu că este acolo, aşa cum ştii că inima ta bate și trimite sângele în tot trupul și când nu eşti foarte conştientă de asta!”»

(12 iunie)

«Dacă citești cu atenție „Cartea lui Iov”, vei vedea că ceea ce urmărea diavolul era să-l facă pe Iov să-L blesteme pe Dumnezeu și să moară. Din nefericire, această strategie a lui are astăzi mult succes la omul necăjit. Aproape nimeni nu mai aude cuvântul Domnului care ne cere și ne învață să binecuvântăm pe cei ce ne fac rău! Aproape nimeni nu mai înțelege ce ne oferă Domnul când ne îndeamnă să îndrăznim să biruim cu biruința Lui lumea, la vreme de necaz... Să îndrăznești să biruiești înăuntrul tău „părerea lumii” despre tine și despre ce ai merita tu chemând în „ale tale”, așa cum sunt în fiecare clipă, mila Lui!»

(13 iunie)

«Toată piedica vine de la așteptări, de la faptul că dorim sau așteptăm ca lucrurile să se întâmple cum ne gândim noi. De îndată ce renunțăm la acest gând, îl jertfim și ne încredințăm Domnului, El lucrează și noi ne bucurăm.»

(14 iunie)

«Domnul a făgăduit că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor și, iată, este! Vine cu noi pretutindeni, ne așteptă oricât de mult am ocoli și rătăci, ne susține și ne luminează chiar și în nebuniile pe care le scornim în alergarea după plăceri și fericiri străine, ca să ne fie aproape la ceas de durere, când toți și toate ne părăsesc sau se întorc împotriva noastră. Să fie aproape ca, de vom voi, să ne spele, să ne panseze rănile, să ne vindece și să ne dea veșmântul bucuriei Sale!»

(15 iunie)

«Dacă ai credință și îndrăznești să accepți că Dumnezeu te iubește și nu te judecă, totul se va reduce la „împăcarea cu pârâșul” tău cel lăuntric. La început, da, e dureros – pentru că e o adevărată jertfă să privești ce se petrece în sufletul tău fără să interpretezi, fără să judeci ca bun sau rău, fără să faci ceva ca să fii altfel ci doar, văzându-te, să te accepți pe tine așa cum ești în acea clipă. Pârâșul era, și mai este în măsura în care nu ești mereu în prezența iubitoare și milostivă a lui Dumnezeu, conștiința ta rănită de ținerea de minte a răului îndurat și a „metodelor” prin care încercai să faci față durerii.»

De la același autor

Ultimele din categorie