Întâmplător sau nu, chiar în ziua în care public aceste rânduri, Agenţia de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române împlineşte zece ani de când este prezentă în mediul online. Înfiinţată ca departament al Centrului de Presă Basilica, la scurt timp după întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, agenţia avea să lanseze pe 16 iunie 2008 site-ul basilica.ro. A fost un deceniu în care munca şi inspiraţia colegilor de la Bucureşti s-au concretizat într-o lucrare dinamică şi folositoare. Basilica realizează astăzi cea mai autorizată sinteză a ştirilor relevante din întreaga Patriarhie Română, dar vine şi în întâmpinarea celor însetaţi de cuvântul ziditor. Deschiderea către dialog şi dorinţa de îmbunătăţire continuă a calităţii conţinutului postat pe internet se reflectă în interacţiunea continuă de pe reţelele de socializare.

De altfel, şi celelalte componente ale Centrului de Presă Basilica - Radio şi TV Trinitas, Ziarul Lumina, Biroul de Presă – s-au impus din ce în ce mai mult în conştiinţa publică a ultimilor ani drept repere mediatice. E lesne de constatat o continuă adaptare a lor la exigenţele lumii de azi, dar cu o solidă ancorare în gândirea şi lucrarea bimilenară a Bisericii dreptmăritoare. Ziarul Lumina şi Lumina de Duminică acoperă o paletă largă de interes a creştinului de azi, de la cel ce abia buchiseşte alfabetul credinţei, până la cel ce doreşte să se adâncească tot mai mult în tainele teologiei. Radio Trinitas sărbătoreşte anul acesta fix 20 de ani de când este acea voce caldă, sfătoasă, mângâietoare chiar şi pentru inima celor ce, deocamdată, nu păşesc deloc sau arareori trec pragul bisericilor. Dintre multele lucruri foarte bune pe care le-aş putea remarca la Trinitas TV, m-aş opri mai ales la calitatea dialogurilor din studio, la discuţiile vii, care abordează teme stringente ale Bisericii şi ale lumii de azi, cu moderatori competenţi şi invitaţi din diferite sfere ale vieţii sociale. Poate că cea mai cunoscută publicului larg este însă activitatea Biroului de Presă, întrucât practic toată presa românească ajunge, la un moment sau altul, să preia de aici punctul de vedere oficial al Bisericii pe diferite chestiuni, mai ales de strictă actualitate. Promptitudinea, deschiderea, înţelepciunea şi, de ce nu, o anume eleganţă în exprimare au adus, pe bună dreptate, frumoase aprecieri din partea celor care înţeleg dificultăţile cu care se confruntă purtătorii de cuvânt ai unor instituţii atât de expuse mediatic, precum este Patriarhia Română.

Vă veţi întreba, poate, de ce vin cu aceste consideraţii, mai ales că eu însumi sunt angrenat într-o lucrare mediatică bisericească de acelaşi gen, la Mitropolia de la Iaşi. Deja ne-am împlinit cumva misiunea şi acum e vremea să facem un bilanţ al realizărilor noastre? De ce nu şi unul al neîmplinirilor? Cât de credibil poţi fi atunci când faci aprecieri faţă de cei cu care împreună-lucrezi într-o aceeaşi Biserică, chiar dacă în oraşe şi în instituţii diferite? Am cel puţin trei motive pentru care am decis să scriu rândurile de mai sus.

Primul motiv este acela că doresc să exprim şi public aprecierea şi încurajarea faţă de toţi cei ce muncesc având conştiinţa că lui Dumnezeu slujesc. În presa bisericească (sau în alte domenii) de la Bucureşti, de la Iaşi sau din alte locuri sunt multe persoane care fie au renunţat la salarii mai mari, fie refuză oferte mult mai tentante material, doar pentru a sluji Biserica. Cunosc eforturile şi sacrificiile lor, cunosc şi zbaterilor lor, şi bucuriile lor. Tocmai pentru că şi eu lucrez în acelaşi domeniu, ştiu din interior că nu e deloc o viaţă comodă. Şi ai nevoie, din când în când, nu de laude, ci de o încurajare frăţească sau, mai ales, de un semn că eşti pe drumul cel bun.

În al doilea rând, simţeam nevoia să completez un articol publicat acum o lună, în care evocam acele voci din Biserică ce consideră că este nevoie în presa bisericească şi de cultivarea mai sistematică a unui duh de pocăinţă. „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor” (Matei 3, 2 şi 4, 17) este un dublu îndemn. Pe de o parte, asumarea păcatului, a neputinţelor şi limitelor omeneşti prin întoarcere la iubirea multmilostivă a lui Dumnezeu. Pe de alta, o binevestire a prezenţei „Împăratului tuturor”, o evocare autentică a bucuriei revărsate de Dumnezeu în inimile şi în faptele celor ce-L primesc şi-L urmează. Cred că era inevitabil ca, după atâtea decenii de propagandă ateistă, de întuneric şi suferinţă, să se evidenţieze în presa bisericească mai degrabă faptele dătătoare de nădejde şi cuvintele mustind de o lumină izvorâtă din „Lumina cea pururea fiitoare”. Să nu ne pripim. Se va întâmpla şi cu presa noastră precum cu orice om înscris pe traiectoria vieţii în Hristos Domnul. Odată cu maturizarea duhovnicească, vine şi capacitatea – firescul, chiar! – de a ne asuma greşelile în duh de pocăinţă, spre zidirea, nu spre smintirea celorlalţi.

Nu în ultimul rând, cuvintele mele - pe care în aceeaşi măsură le pot adresa colegilor de la Doxologia, de la Renaşterea, de la Apostolia sau din oricare alt centru eparhial – nu le văd drept prilej de culcat pe lauri, ci ca un îndemn la permanentă veghe. Acum e o perioadă de relativă acalmie mediatică. E, adică, şi prilej de a vedea ce a rodit frumos, şi de a analiza ce trebuie schimbat sau îmbunătăţit. Preocuparea pentru comunicarea Bisericii în societate nu este atât o exigenţă instituţională, cât un imperativ misionar. Presupune, aşadar, ca noi înşine să trăim mai mult în Duhul lui Dumnezeu, ca în Acest Duh să ne desfăşurăm toată lucrarea.

Şi mai văd ceva. Prioritară trebuie să fie persoana, nu instituţia, oricare ar fi ea. E nevoie de a ne apropia mai mult între noi, cei din Biserică, dar şi de cei ce au (sau nu au încă) deschidere către dialog. Mai ales de oamenii din presă. Există o anumită, să-i zicem, „morgă” instituţională – de care trebuie să ne debarasăm pentru a comunica mai mult din inimă către o altă inimă.