Un popor pe deplin pregătit să creadă, dar călăuzit greşit
Ei sunt convinşi prin cuvintele Mântuitorului să se minuneze de El. Şi totuşi, fără o călăuzire de la conducătorii lor, sunt purtaţi de-a lungul a unei căi cu multe ramificații de idei.
(Ioan 7, 40-41) Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?
Ei erau atât de uimiţi de încrederea lui dumnezeiască văzând că cuvintele Lui nu mai puteau fi măsurate în termeni omeneşti, încât s-au întors la amintirea legii, la ceea ce aceasta vestise deja despre Hristos, spunând că un profet trebuie să fie crescut în mod similar prea-înţeleptului Moise, care trebuie să interpreteze lui Israel cuvintele lui Dumnezeu (Deuteronom 18, 18).
Căci după calitatea cuvintelor şi superioritatea spuselor Lui, ei spun că El deja se arată a fi Cel vestit de Lege.
Ei gândeau că Hristos va fi altul decât Profetul Legii… În timp ce doi erau aşteptaţi să vină, adică, Profetul Legii, care este Hristos, şi Ilie – ei căutau trei, crezând că profetul era altul decât Iisus… dar trebuie să observăm că aceștia erau deja pe deplin pregătiţi să creadă. Ei sunt convinşi prin cuvintele Mântuitorului să se minuneze de El. Şi totuşi, fără o călăuzire de la conducătorii lor, sunt purtaţi de-a lungul a unei căi cu multe ramificații de idei. Unii Îl numesc şi cred că El este Hristosul, alţii spun că este Profetul.
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 5.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)
De ce a spus Hristos „nu mă veţi avea tot timpul cu voi”?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro