Ar trebui să ne fie frică de păcat, căci dacă ne e frică de păcat, ocolim pricinile păcatului. Și dacă nu ocolim pricinile păcatului, ajungem în întinare, și ajungem nu numai în întinare, ci ajungem în deprinderi păcătoase, ajungem la patimi, ajungem la asupriri de gând, la obsesii, la lucruri de care nu mai putem scăpa ușor și poate că nici nu mai putem scăpa de multe ori, mai ales dacă îmbătrânesc relele împreună cu noi. Păcatele sunt realități împovărătoare.

Știți că este o cântare populară care zice: „La casa de omenie se pot veseli și-o mie, / Dar la casa de-oameni răi nu se veselesc nici ei”.

De ce? Pentru că păcatele nu aduc veselie. Păcatele nu aduc bucurie.

Se spune că înțeleptul nu greșește de două ori în aceeași greșeală, în cazul când află că a făcut o greșeală. Dacă ai făcut o greșeală, și știi că-i greșeală și o recunoști că-i greșeală, n-ai niciun motiv s-o repeți. Dacă o repeți înseamnă că faci păcat, și păcatul aduce patimă, întărește răutatea din suflet.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 103-104)