Unirea minții cu inima
Mintea pleacă de la uşa inimii şi, plângând amar, caută mângâiere.
„Zăvorâtu-s-au uşile simţurilor: limba a amuţit, ochii s-au închis, auzul nu ia aminte la nimic din cele de afară. Mintea, îmbrăcată în rugăciune, lepădând povara grijilor lumeşti, coboară în cămara inimii. Uşile cămării sunt zăvorâte; peste tot beznă, întunecime nepătrunsă - şi mintea, în nedumerire, începe să bată prin rugăciune în uşa inimii; stă cu răbdare la uşă, bate, aşteaptă, iar bate, iar aşteaptă, iarăşi se roagă. Nici un răspuns, nu se aude nici un glas! Liniştea fără viaţă şi întunericul răspund cu o tăcere de mormânt. Mintea pleacă de la uşa inimii şi, plângând amar, caută mângâiere. Nu i s-a îngăduit să se înfăţişeze Împăratului împăraţilor în altarul cămării lăuntrice.”
(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Editura Sophia, p. 3)
Sfântul Nicolae ne ocrotește și ne îndrumă pe calea spre mântuire
Fără curăția inimii, postul nu va fi primit
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro