Potrivit cifrelor din textul Vechiului Testament după Septuaginta, ne aflăm în anul 7490 de la facerea lui Adam (adică în 1982, în cea de-a doua parte a cursului despre „Facere” ţinut de Părintele Serafim). În textul ebraic, numerele diferă puţin, dând un total al vârstei omenirii mai mic cu peste o mie de ani. Părinţii nu s-au tulburat nicicând de această deosebire (de pildă, Fericitul Augustin o explică în „Cetatea lui Dumnezeu” ca pe un lucru de mai mică însemnătate) (cf. Fericitul Augustin, „Cetatea lui Dumnezeu” 15, 13. În alt loc din „Cetatea lui Dumnezeu”, carte scrisă între 413-426 d. H., Fericitul Augustin scrie: „Să lăsăm deoparte speculaţiile oamenilor care nu ştiu ce spun când vorbesc despre firea şi obârşia neamului omenesc... Ei sunt amăgiţi de acele scrieri cu totul mincinoase ce susţin a da istoria mai multor mii de ani, deşi, dacă se calculează după scrierile sfinte, aflăm că nu au trecut nici 6000 de ani”. Augustin continuă, spunând că vechea cronologie grecească „nu depăşeşte adevărata socoteală a duratei lumii care e dată în scrierile noastre, cu adevărat sfinte”), dar acceptă fără discuţie atât vârsta mare a primilor Patriarhi cât şi vârsta aproximativă a omenirii de patru până la cinci mii de ani la naşterea lui Hristos (de fapt, cu puţin peste 5500 de ani, conform textului din Septuaginta).

Începând cu capitolul cinci din Cartea Facerii urmărim istoria celui care se poate numi de acum „poporul ales”: un popor afierosit lui Dumnezeu, care transmite predania adevăratei închinări şi evlavii, pregătindu-se ca, în final să nască pe Messia cel făgăduit. Deci, despre urmaşii lui Cain nu ni se mai spune mare lucru; ei nu sunt poporul ales. însă urmaşii lui Sith sunt - chiar dacă şi ei până la urmă au decăzut şi au fost nimiciţi, în afară de un singur om, Noe, şi cu fiii săi.

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 149-150)