„Și văzând credința lor...” – vindecarea slăbănogului din Capernaum

Puncte de vedere

„Și văzând credința lor...” – vindecarea slăbănogului din Capernaum

Fiecare dintre noi avem o datorie creștinească de a aduce pe alții la Hristos, urmând exemplul celor patru prieteni ai slăbănogului. Să fim receptivi și să întindem o mână de ajutor celor aflați în primejdii, necazuri, strâmtorări, neputințe, boli și suferințe. Dar să nu uităm faptul că începutul vindecării depinde și de voința noastră!

Pericopa evanghelică care se va citi în Duminica a 6-a după Rusalii în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, capitolul 9, 1-8, ne relatează într-un mod narativ deosebit vindecarea slăbănogului din Capernaum, cel care a fost purtat și adus în fața lui Hristos de dragostea a patru persoane. 

Înainte de aceasta, după plecarea „forțată” a Mântuitorului nostru Iisus Hristos din ținutul Gadarei, sau mai bine zis, alungarea Lui, Sfânta Scriptură menționează faptul că Hristos S-a urcat în corabie și S-a întors în Capernaum, oraș care este menționat de 16 ori în paginile Noului Testament.

Sfânta Evanghelie ne precizează faptul că slăbănogul fost adus de patru persoane iar Mântuitorul, „văzând credința lor”, i-a iertat acestuia păcatele, zicându-i: „Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta”. Observăm că motivul neputinței slăbănogului a fost reprezentat de păcatele acestuia, deși Sfânta Scriptură nu ne descrie într-o formă sau alta cel fel de păcate avea persoana respectivă. Deși, peste câțiva ani, Sfântul Apostol Pavel va scrie în una dintre epistolele sale că „plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Este și firesc: orice faptă are o consecință, orice cauză are un efect. Iar filosoful Socrate, care a trăit cu mai bine de 450 de ani înainte de venirea Domnului pe pământ afirma că „nu poți vindeca trupul, fără să vindeci sufletul”.

Credința, dragostea și nădejdea celor apropiați ai slăbănogului au înduplecat pe Hristos ca să-l vindece pe acesta. Ei nu au fost nepăsători ci, din contră, au arătat solidaritate într-o astfel de împrejurare în care am putea fi oricare dintre noi. Și, astfel, ne-am putea întreba așa: cine ne-ar aduce pe noi în fața Mântuitorului? Vor exista prieteni adevărați care să ne ajute în astfel de neputințe omenești? Câtă ușurare de păcate primește omul care se întoarce la Dumnezeu, fie că este adus de cineva – cunoscuți, prieteni, apropiați –, fie că vine prin voință proprie!

Fiecare dintre noi avem o datorie creștinească de a aduce pe alții la Hristos, urmând exemplul celor patru prieteni ai slăbănogului. Să fim receptivi și să întindem o mână de ajutor celor aflați în primejdii, necazuri, strâmtorări, neputințe, boli și suferințe. Dar să nu uităm faptul că începutul vindecării depinde și de voința noastră!