Vecernia din Duminica Paștilor, cunoscută de credincioși sub denumirea de A doua Înviere, este Vecernia zilei de Luni din Saptămâna Luminată. Aceasta constituie o aducere aminte a primei arătări a Mântuitorului în fața ucenicilor Săi – spre seară, în ziua Învierii. Se oficiază, în general, la amiază și are ca notă distinctivă citirea Evangheliei în douăsprezece limbi, simbolizând universalitatea credinței creștine.

Rânduiala acestei vecernii se deosebește de celelalte prin faptul că preotul îmbracă de la început toate veșmintele și dă binecuvântarea ca la Priveghere („Slavă Sfintei și Celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi…”), după care se cântă de trei ori „Hristos a înviat” și stihurile Paștilor, cu cădirea și înconjurarea Sfintei Mese, ca la slujba din noaptea Învierii.

Psalmul 103 nu se citește, ci imediat după stihuri, preotul rostește din sfântul altar ectenia mare, iar după „Doamne, strigat-am” face vohod cu Evanghelia. În loc de paremii, se citește în mai multe limbi Evanghelia de la Ioan (20, 19-25). Urmează apoi ecteniile obișnuite și otpustul Paștilor. La sfârșitul Vecerniei, credincioșii sărută Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie și sunt miruiți de către preot.

În celelalte zile din Săptămâna Luminată, Vecernia se săvârșește după aceeași rânduială, însă nu se mai citește Evanghelia. De aceea, vohodul se face cu cădelnița, iar prochimenele obișnuite ale zilelor săptămânii se înlocuiesc cu cele speciale, ale zilelor Săptămânii Luminate.