Părintele Sofronie prezintă în cartea sa două astfel de vederi ale luminii ne­zidite. Prima vedere s-a întâmplat în Sâmbăta Mare a anului 1924, în timpul Dumnezeieştii Împărtăşiri, înainte de a ajunge în Sfântul Munte, câtă vreme trăia ca laic la Paris. A doua vedere s-a petrecut în Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Sfântul Munte Athos, la începutul anilor '30, când era încă dia­con. (...)

Chiar părintele descrie cum a ajuns la vederea luminii necreate. Învăţătura lui fundamentală este că vederea luminii necreate vine după dobândirea rugă­ciunii curate. Omul, rugându-se cu mintea şi neavând nici un gând şi nici o închipuire, având mintea curăţită de realităţile simţite şi luminată de Dumne­zeu, ajunge la vederea luminii celei necreate. În altă parte scrie că rugăciunea cea mai „ieşită din minţi” a atras milostivi­rea Dumnezeului Preaînalt, iar lumina Acestuia a luminat întunericul fiinţei sale şi astfel a cunoscut bunătatea, înţelepciunea şi sfinţenia Lui; şi îmbrăcându-se pe deplin cu o putere nouă, când în vedere, când în auzire, i-a fost cu putinţă să cunoască frumuseţea cea nespusă. Aşa a cunoscut şi a văzut Îm­părăţia lui Dumnezeu.

De asemenea, scrie: „Rugăciunea din pocăinţă îndurerată, care depăşeşte şi uită de toate, curăţeşte inima şi mintea şi naşte o sete înflăcărată, şi pe nesimţite se săvâr­şeşte minunea. Vine ceea ce e mai presus de înţelegere, ceea ce nu s-a auzit, nu s-a văzut şi nici la inima omului nu s-a suit, şi în adâncul întunericului nostru străluceşte lumina Soarelui celui nezidit ( I Corinteni 2, 9)”.

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 86)