Teologia creștină a învățat dintotdeauna că dumnezeiasca Liturghie este împreuna slujire a cerului și a pământului, o întâlnire tainică și mistică a oamenilor cu sfinții și îngerii, în fața slavei lui Dumnezeu. Mediul liturgic este, prin excelență, spațiul care ne unește în rugăciune. Chiar dacă pe cei dragi nu îi mai avem între noi, pentru că au trecut în veșnicia lui Dumnezeu, rugăciunea euharistică face posibilă o reîntâlnire. Rugăciunea celor vii se unește cu rugăciunea celor adormiți, sfânta Liturghie devenind, astfel, factor de unitate.

Tradiția credincioșilor noștri a păstrat mereu evlavia pentru slujitorii lui Dumnezeu. Chiar dacă au trecut dincolo, creștinii au păstrat vie conștiința că, de acolo, de unde sunt, ei se pot ruga pentru noi, cei vii. Acest fapt este mărturisit în zilele acestea și într-o mică și smerită mănăstire din județul Bacău, acolo unde odihnește Înaltpreasfințitul Adrian Hrițcu, fostul Arhiepiscop al Europei Centrale și Occidentale.

În mijlocul unor păduri nesfârșite, mănăstirea Pogleț a devenit un „acasă veșnic” pentru Înaltpreasfinția Sa. A trecut un an, dar parcă nimic nu s-a shimbat. În liniștea așezării, maicile încă îi mai văd, parcă, pe cei doi bătrânei, plimbându-se printre fânețe: „Înaltul” și părintele Calistrat. Primul – fiu duhovnicesc al celui din urmă, deși unul era episcop și celălalt, un smerit preot. Liniștea serilor la Pogleț, unde poposea în fiecare vară episcopul de la Paris, era minunată. Părintele Calistrat, un alt sfânt printre îngeri, în simplitatea lui, era prietenul de plimbare și de rugăciune.

Nu puteai să nu te întrebi: ce caută un om atât de mare, un parizian, în fundul acela de lume? Într-o mănăstire mică, într-o biserică la fel de mică și de înnegrită de istorie, alături de o mână de maici istovite de muncă! Și, totuși, „Înaltul” revenea vară de vară, cu zâmbet pe chip, fericit că se întoarce acasă. Îl vedeai simplu, într-o rasă veche, dar mereu curată, înconjurat ba de orătăniile gospodăriei, ba de o căprioară sau de o altă sălbăticiune propășită pe lângă maici.

Într-una dintre zile, părintele Calistrat l-a luat la plimbare, în satul din apropiere. În Băcioiu – cea mai mare așezare de romi din județul Bacău. Înconjurat de copii, devenind unul dintre ei, ierarhul de la Paris a lăcrimat, văzând sărăcia satului și a oamenilor – mulți dintre ei, trăind din mila maicilor. Deși aflat la o vârstă înaintată, cu o suferință fizică vizibilă, acesta s-a hotărât să facă un dar satului. O biserică! Băcioiu nu a avut niciodată biserică și nici nu putea visa la așa ceva, oamenii fiind mult prea săraci.

Cu ultimele economii și cu pensia din Franța a fost pusă temelia unei adevărate catedrale. Între timp, Înaltpreasfințitul a descoperit și satul vecin, Fulgeriș - acolo unde, prin cheltuiala proprie, a ridicat mai multe case pentru creștinii încercați de suferință și sărăcie.

Lucrările de la Băcioiu și de la Fulgeriș au curs ca o minune. Deși înaintat în vârstă, „Înaltul” s-a întors în Franța, ca de acolo să poată ajuta financiar ultima sa ctitorie. Din inima Parisului, gândul i-a fost acasă, la Pogleț. Acasă și-a dorit să rămână, mai apoi, pentru totdeauna – alături de părintele Calistrat, care trecuse la Domnul în 2009. În luna septembrie a anului 2012, a venit definitiv în mijlocul maicilor. Și-a vizitat biserica, pe care dorea să o sfințească cu mâna sa. Dumnezeu a avut, însă, un alt plan. Ca în ziua sfințirii, Înalpreasfințitul să liturghisească în ceruri, bucurându-se cu îngerii de noua biserică.

La un an de la trecerea la Domnul, romii satului Băcioiu nu l-au uitat pe binefăcătorul lor. Împreună cu maicile, sâmbăta aceasta, pe 22 februarie 2014, alături de numeroși oaspeți din țară și din străinătate, în biserica cea nouă se va face dumnezeiasca Liturghie, spre pomenirea Înaltpreasfințitului Adrian Hrițcu. Apoi, se va merge la mormântul său, de la  Mănăstirea Pogleț.

Ucenici, fii sufletești, maici și romi de la Fulgeriș și Băcioiu trăiesc, împreună, împlinirea unui an în care „Înaltul” nu a mai fost printre ei. Este, însă, un an de când i-au simțit rugăciunea de acolo, din soborul îngerilor și al sfinților, din hora Liturghiei cerești.