Povestea icoanei Maicii Domnului de la Valaam

Povestea Nataliei Andreevna despre descoperirea icoanei în Biserica abandonată a Sfântului Nicolae este cu totul plauzibilă. Ar fi fost imposibil pentru ea să știe totul despre ceea ce adăpostea Biserica. Totul s-a întâmplat într-adevăr așa cum ea a văzut în vis. Urmând indicațiile ei, părintele Pafnutie a mers în biserică, a găsit icoana într-un colț și a adus-o în Biserica mică. Aici el a așezat-o în partea dreaptă a bisericii, pe un stâlp încadrat în spatele corului din dreapta, unde se află și astăzi.

Într-un colț din spatele bisericii, încadrat pe latura de sud a primei biserici a Mănăstirii Valaam, se găsesc moaștele făcătoarele de minuni ale Sfinților Serghie și Gherman, fondatorii Mănăstirii Valaam, se află prinsă pe un piedestal de stâncă o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Această icoană în mărime naturală a Împărătesei Cerului care tine Pruncul sfânt în brațe este cunoscută ca Icoana Maicii Domnului de la Valaam. Este o lucrare de un considerabil merit artistic care a fost pictată în 1878 de un artist local, călugăr și ieromonah mai târziu, părintele Alipie. În prezent, această icoană este unul dintre odoarele cele mai prețuite de la Valaam.

Ca prin pronie divină, nici un loc potrivit nu putea fi găsit pentru icoană, încă de când a fost terminată. Icoana a fost amplasată în pronaosul bisericii principale, unde a rămas până ce biserica a fost demolată pentru a face loc alteia noi. În acea perioadă majoritatea icoanelor, inclusiv aceasta, au fost duse la Biserica Adormirea Maicii Domnului, în care s-a slujit zilnic până ce biserica principală a fost finalizată. Icoana a fost așezată destul de sus, pe o coloană în partea stângă de la intrarea în biserică.

Când biserica principală a fost gata pentru sfințire, toate icoanele care au fost mutate în Biserica Adormirii Maicii Domnului au fost returnate, dar din nou, din cauza unui motiv inexplicabil, cunoscut numai de Dumnezeu, nici un loc nu putea fi găsit pentru această icoană. Datorită faptului că rar se mai oficia vreo slujbă în Biserica Adormirii Maicii Domnului, această icoană împreună cu altele a fost plasată în depozit temporar în Biserica Sfântului Nicolae făcătorul de minuni. Acolo ea a fost dată uitării pentru mulți ani, până când a fost mutată în locul în care se află și acum, ca urmare a unei viziuni trăite de o femeie evlavioasă. Povestirea întâmplării extraordinare, prin care harul s-a revărsat asupra acestei femei evlavioase de către Împărăteasa Cerului, este relatată mai jos cu propriile ei cuvinte.

Eu sunt membră a unei asociații de agricultori din satul Zarino, din comuna Paskina, parte din districtul de Korchevski, din provincia Tver. Numele meu este Natalia Andreevna și acum am vârsta de șaizeci și patru ani. Locuiesc în Sankt Petersburg, în azilul Brusnitsyn, la Kosaya Linia nr. 15 pe Vasili Island. Am fost așezată în această casă prin mila Domnului, de către doamna în slujba căreia am lucrat odinioară.

În anul 1878 sau 1879 am răcit puternic în timp ce spălam hainele și am făcut reumatism la brațe și picioare. Am început să caut tratament pentru aceasta boală, dar starea sănătății mele s-a înrăutățit de la an la an. Am mers la spitalul Mariski o lungă perioadă de timp pentru masaj, dar nu m-a ajutat, și atunci am mers am mers la Clinica Marei Ducese Elena Pavlovna, vizavi de grădinile Tauria atât timp cât am putut. De foarte multe ori în timpul iernii paralizam complet sau parțial. Toți banii mei s-au dus pe doctori și medicamente, dar Domnul Dumnezeu nu se uita la suferințele mele. În cele din urmă mi s-a spus că boala mea a ajuns la stadiul de artrită reumatoidă gravă și că singurul mod de a o ameliora era să merg într-o stațiune balneo-climaterică și să fac băi.

Ce puteam face? Abia îmi permiteam să mănânc, așadar cum aș fi putut găsi bani pentru un tratament într-o stațiune balneo-climaterică? Și astfel, păcătoasă cum sunt, am început să mă rog cu înflăcărare Maicii Domnului care prin mila Ei mă putea ajuta în suferințele mele. Puteam merge doar cu mare dificultate, sprijinită de un băț, și aveam din când în când dureri insuportabile la mâini și la picioare, încât nu mai puteam ține bățul. Uneori mergeam spre biserică doar târâind picioarele și chiar în patru labe. Am trăit ca o cerșetoare, din alimente pe care oamenii mi le-au dat ca milostenie. Acest lucru a continuat până în 1887.

În acel moment, doamna la care lucrasem ultima dată a auzit despre starea mea jalnică și m-a invitat să vin să locuiesc cu ea la Käkisalmi în provincia Viipuri din Finlanda, și să-i supraveghez copiii atât cât sănătatea mea ar permite. În situația în care mă aflam, acolo nu era alt lucru pe care aș fi putut să-l fac. Familia nu era una bogată, așa că nu am primit nici o plată pentru ce făceam, dar slavă Domnului, cel putin eram sigură că am mâncare și un acoperiș deasupra capului.

În timp ce eram la Käkisalmi am auzit multe consemnări de vindecări miraculoase care au avut loc la Moaștele Sfinților Serghie și Gherman de la Valaam, și acest lucru a stârnit o dorință puternică în mine de a vizita Mănăstirea Valaam și de a mă închina în fața mormântului acestor sfinți care sunt plăcuți înaintea Domnului, și de a-i ruga stăruitor să mă ajute în boala mea gravă. Odinioară, în timp ce locuiam la St. Petersburg, am auzit multe despre Valaam și chiar m-am gândit de multe ori ca să vizitez mănăstirea și să mă închin Sfinților fondatori, dar cu toate deșertăciunile vieții nu am ajuns la aceasă mănăstire. Principalul motiv a fost costul pelerinajului, desigur, dar acum mănăstirea era mai aproape. De asemenea, exista o voce interioară care-mi spunea mereu: „Mergi la Valaam și te vindecă!"

Nu am putut rezista prea mult acestei dorințe, și am întrebat-o pe doamna casei dacă îmi îngăduie să merg acolo. Cu toate că nu aveam bani deloc, mi-am amanetat baticul călduros pentru patru ruble și am început să fac pregătirile pentru călătorie.

Când s-a apropiat ziua de plecare am început să mă simt neliniștită și abătută. Eram o femeie în vârstă, extrem de bolnavă și lipsită de putere. Cum aș fi putut călători singură? Aveam foarte puțini bani, doar pentru călătorie. Cu toate astea cum aș fi putut pleca într-o astfel de călătorie? Și dacă ceva era să se întâmple, ce ar fi putut face atunci o făptură sărmană ca mine? Gânduri ca acestea au început să mă chinuie până când am ajuns aproape înnebunită de durere.

În noaptea dinaintea plecării, m-am așezat în patul meu și am plâns. Ce ar fi trebuit să fac? Voiam atât de mult să fac această călătorie, dar eram totuși speriată pentru un oarecare motiv. Apoi (nu știu dacă am adormit sau eram trează) am văzut destul de clar o femeie înaltă, îmbrăcată în catifea roșiatică, cu un copil în brațe, înconjurată de o lumină uimitoare. Imediat am gândit: ar putea fi Maica Domnului? Nu am îndrăznit să o strig cu acest nume. Am vrut să mă apropii de Ea, dar Ea a făcut un pas în spate și a zis: „Nu plânge! Mântuitorul vine, și Eu vin la tine!

Atunci i-am zis: „Măicuță dragă, cât de frumoasă și bună ești. Este adevărat că te afli la Valaam?

Da, mă aflu acolo. Tu mă vei vedea la Valaam” După aceasta viziunea a dispărut, dar acum că Maica Domnului mi-a vorbit a fost ca și cum o piatră a fost ridicată de pe inima mea. Mintea mea s-a liniștit, și toate temerile mele s-au spulberat.

A doua zi, vaporul a venit și am plecat cu bucurie în călătoria mea. Bătrânele care stăteau lână mine au început să-mi ofere mâncare și băutură, una o pâine, alta o un ceai, încă una o cafea, așa că nu am fost lipsită de nimic tot drumul. A fost o călătorie frumoasă. Singura problemă a fost că picioarele m-au durut foarte tare din cauză că vasul se clătina. La Valaam nu era doar sărbătoarea anuală a Sfinților Serghie și Gherman, ci se punea și piatra de temelie pentru noua biserică. Era un număr foarte mare de pelerini acolo, și deasemenea Marele Duce Vladimir Alexandrovici, și soția sa, Ducesa. Erau mulțimi de oameni de pretutindeni.

Odată ce am ajuns și m-am odihnit după călătoria obositoare, m-am îndreptat spre mormântul Sfinților Serghie și Gherman și m-am rugat cu ardoare acolo, astfel încât lacrimile curgeau șiroaie din ochii mei. I-am rugat pe sfinți, care sunt bineplăcuți înaintea Domnului, să mă ajute, să-mi dăruiască, păcătoasă așa cum sunt, alinare în boala mea. Am folosit ultimele monede pe care le-am avut, pentru un mic pomelnic și o rugăciune, așa că nu mi-a mai rămas nimic, decât douăzeci de copeici și biletul de întoarcere.

Privegherea a avut loc în Biserica Adormirii Maicii Domnului, iar înghesuiala era atât de mare încât cu boala mea, nu am avut nicio șansă de a-mi croi drum prin biserică. Așa că a trebuit să stau la intrare.

A doua zi a trebuit să mă întorc acasă. Mi-ar fi plăcut să mai rămân acolo și să mă rog, dar nu am putut, deoarece chiar și câteva zile în plus ar fi costat atât de mult, încât nu aș fi avut bani pentru biletul de întoarcere acasă.

Chiar înainte ca nava să fie pe punctul de a pleca, o forță nevăzută a început să mă conducă înapoi la Biserica Adormirii Maicii Domnului pentru a mă ruga încă odată. Deși mă temeam că o să pierd vaporul, nu m-am împotrivit vocii interioare care mă călăuzea să intru în biserică, așa că mi-am adunat toate puterile și practic am alergat înapoi acolo.

De îndată ce am pășit în biserică, involuntar m-am uitat în partea stângă și am stat privind fix spre colț. Picioarele mele au slăbit, și cu siguranță aș fi căzut dacă nu ar fi fost balustrade lângă scările care duc sus în biserică.

Eram surprinsă și nedumerită deoarece asistam la un miracol. Agățată pe stâlpul din stânga ușii, într-o ramă aurie, Maica Domnului se uita la mine. Și mai mult decât atât, am recunoscut în Ea, înfățișarea care mi-a apărut într-un vis în ajunul plecării mele spre Valaam, și care a întărit sufletul meu păcătos pentru pelerinaj. Nu îmi puteam lua ochii de pe Icoană și am devenit foarte convinsă că aceasta era la fel cu Măicuța dragă care a fost mult milostivă, ca să-mi apară într-un vis. Am recunoscut fața Ei radiantă și privirea-i milostivă. Chiar și îmbrăcămintea ei este la fel, și chiar ținea Pruncul în același fel cum am văzut în visul meu.

Imediat ce mi-am amintit toate acestea, am vrut să fac o rugăciune de mulțumire Maicii Domnului și să-i sărut icoana sfântă, pentru ca Ea, mijlocitoarea noastră, să primească rugăciunile mele, ale nevrednicei. Sirena navei a sunat în depărtare, anunțându-și plecarea, iar icoana era așezată atât de sus, încât era imposibil pentru mine să o sărut. De-abia am avut timp să cumpăr o lumânare cu ultimele mele douăzeci de copeici și să o aprind în fața icoanei. Apoi, cu lacrimi în ochi, a trebuit să plec spre navă.

Acesta a fost pelerinajul în care mi-am recâștigat pacea sufletească. Dincolo de cuvinte, am fost foarte bucuroasă și nu pun la îndoială că a fost o minune pentru mine păcătoasa, deși m-am mâhnit de faptul că am văzut Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în ultimile minute dinaintea plecării de la Mănăstirea Valaam. Acest lucru s-a întâmplat evident după voia Ei.

La câteva zile după ce am ajuns înapoi în Käkisalmi am început sa mă simt mult mai bine. Am putut merge fără băț și șă fac mici treburi în jurul casei. M-am hotărât să revin la Mănăstire cu prima ocazie pentru a mulțumi lui Dumnezeu și Sfinților Părinți și cu siguranță să fac un acatist de mulțumire în fața Icoanei Maicii Domnului. Dar voia Domnului e alta.

Doamna în a cărei casă locuiam s-a decis ca să se mute la țară, iar eu a trebuit să mă întorc la St. Petersburg și să ajung din nou la mila oamenilor buni de acolo. Anii au trecut. Viața mea a fost una grea, și a trebuit de multe ori să îndur foamea. Boala mea s-a agravat, și din nou a trebuit să merg ajutată de un băț. M-am rugat cu stăruință Maicii Domnului să mă ajute. Apoi, în 1896, la nouă ani după vizita mea la Valaam, într-o sâmbătă seara am venit acasa de la vecernie, mi-am spus rugăciunile și am mers la culcare. Din nou, am avut un vins. Maica Domnului mi-a apărut la fel ca prima dată, și mi-a spus: „Deci entuziasmul tău s-a domolit și ți-ai uitat promisiunea de a reveni la Valaam. Ai găsit calea, dar nu ai urmat-o.

I-am răspuns: „Sunt săracă, nu am bani!

Pentru orice altceva găsești bani, dar nu si pentru asta. Ce păcat, aceasta este o dezamăgire pentru mine.” Maica Domnului suspină.

Am fost îngrozită de această viziune. Am supărat-o pe Măicuța noastră dragă. Ce să fac acum? Pe neașteptate am auzit că stăpâna casei la care lucrasem s-a întors recent la St. Petersburg, așa că m-am dus la ea și i-am spus regretul pe care-l am. Ea a venit din nou în ajutorul meu (Dumnezeu să-i acorde toată bunătatea Lui) și pe neașteptate mi-a dat cinci ruble. Cu acești bani am putut să merg din nou la Valaam.

De îndată ce am ajuns la Mănăstire, am mers la noua biserică și m-am închinat la mormântul Sfinților fondatori, și apoi la Biserica Adormirii Maicii Domnului pentru a mă ruga în fața Icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Icoana nu mai era în locul în care o văzusem prima dată, și spre marea mea mâhnire nu am găsit-o. Am început să-i întreb pe călugări unde se află Icoana, iar fostul iconom, părintele Evghenie m-a sfătuit să-l întreb pe părintele Pafnutie, care era responsabil cu toate icoanele. Nici măcar el nu mi-a putut spune exact unde se află Icoana Maicii Domnului care era înainte în Biserica Adormirii Maicii Domnului. Mi-a spus că el crede că a fost trimisă la Paraclisul Mănăstirii din ortrovul Vasili, din St. Petersburg. M-am întristat foarte tare pentru că n-am găsit-o pe Împărăteasa mea și am vărsat multe lacrimi amare în timp ce m-am rugat Maicii Domnului și Sfinților Serghie și Gherman ca să nu mă lase în păcatul meu.

Am stat la Mănăstirea Valaam două săptămâni și jumătate căutând peste tot Icoana, dar nu am găsit-o. Sănătatea mea s-a deteriorat, iar sufletul meu era îngreuiat. În cele din urmă m-am întors la St. Petersburg și am sunat la paraclisul Mănăstirii Valaam din ostrovul Vasili, dar Icoana nu era acolo. Am fost copleșită de durere mai mult decât oricând.

A mai trecut un an, iar boala mea a început să se agraveze din ce în ce mai rău, că de-abia puteam merge chiar și cu un băț. Am făcut economie și am adunat treptat tot anul copeici pentru un nou pelerinaj la Mănăstirea Valaam. Am stabilit că voi merge de Sfântul Petru la Mănăstire ca să caut icoana Maicii Domnului încă odată.

Deși eram istoviă când am ajuns, m-am rugat stăruitor la Mormântul Sfinților fondatori și cu lacrimi în ochi am rugat-o pe Maica Domnului, ca Ea să-mi arate unde aș putea găsi icoana Ei binecuvântată. Și rugăciunea mea a primit răspuns.

În acea noapte am avut un alt vis. Se făcea că mergeam prin curtea mănăstirii, și am trecut pe lângă Biserica Sfântul Nicolae, care acum e abandonată. Plângeam și mă rugam la Maica Domnului „O Măicuță dragă, dacă aș putea să te mai văd încă o dată!”. Am fost foarte surprinsă, dar m-am dus la rugăciune.

Din nou, am auzit o voce, dar de data aceasta a fost a altcuiva: „De ce ești așa de tristă? Ce cauți?” M-am întors si am văzut un călugăr bătrân cu barba încărunțită, cu un culion albastru, stând în spatele meu.

O caut pe Maica Domnului” i-am răspuns.

Așteaptă! O vom găsi.

Cum o poți găsi tu atât de repede” am întrebat „când părintele Pafnutie a căutat timp de trei săptămâni, fără a o găsi?”

El a căutat în locuri greșite, a uitat unde este Ea” spuse bătrânul călugăr.

L-am urmat până la o ușă. „Această ușă e încuiată!” i-am spus.

El a deschis-o. „Ea e aici.

M-am uitat în interiorul bisericii, iar într-un colț, în mijlocul unui morman cu bucăți de mobilier și icoane vechi era Icoana Maicii Domnului, pe jumătate înfășurată într-o bucată de pânză de sac. Imediat am recunoscut Icoana pe care o căutam și am strigat cu voce tare: „Iat-o! Aici este Ea!”. Apoi celelalte femei care erau cazate cu mine în aceeași cameră m-au trezit.

A doua zi, miercuri, m-am dus la Sfânta Liturghie dimineața devreme, după care părintele Pafnutie a săvârșit un acatist la Mormântul Sfinților fondatori ai Mănăstirii. I-am spus despre visul meu. „Pentru numele lui Dumnezeu, iartă-mă!” a spus el. „M-am uitat la Icoană la început și apoi am uitat cu totul de ea. Voi merge și voi căuta încă o dată. Acum mi-am amintit. Sunt sigur că este în Biserica Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni.

Am vrut să iau Sfânta Împărtășanie sâmbătă și cu o noapte înainte am avut un alt vis. A fost ca și cum stăteam singură în genunchi în biserică. Acolo mai erau doar doi călugări lângă Mormântul fondatorilor, părintele Serafim și părintele Nicolae. Asteptam ceva cu nerăbdare, și nu îmi puteam lua ochii de pe ușa de la intrare. Deodată ușa se deschide și Icoana Maicii Domnului era adusă de părintele Pafnutie și de un călugăr tânăr cu rasa scurtă gri. „Iat-o! Măicuța mea dragă!” am strigat și m-am aruncat la podea, gândind că Icoana va fi purtată peste mine, și m-ar fi făcut bine. Dar părintele Pafnutie a zis: „Nu este nimic gata pentru tine aici. Noi trebuie să facem o scurtă aghiasmă, înainte ca o persoană bolnavă să se poate face bine.” Și după aceea m-am trezit.

Dimineața m-am împărtășit. I-am spus părintelui Pafnutie visul meu și plângând l-am rugat să meargă ca să caute Icoana. După Liturghie am mers în paraclis, când deodată am văzut o mulțime de oameni care se grăbeau de la hotel la biserica. „Ce se întâmplă?” am întrebat. Mi-au spus că Icoana Maicii Domnului dispărută a fost găsită și ca va fi mutată în biserica mică. M-am dus în biserică, și am văzut Icoana pe treptele din fața catapetesmei.

Este aceasta Icoana pe care ai vrut-o?” m-a întrebat părintele Pafnutie

Da, aceasta este!” i-am răspuns.

Așadar, să fiți mângâiați și să vă rugați la Maica Domnului.” a zis. L-am rugat să facă un acatist către Maica Domnului, și a făcut și o aghiasmă de asemenea, și a aprins o candelă în fața icoanei.

Ieromonahul Alipie citea un acatist lângă mormântul Sfinților Serghie și Gherman, și atunci mi s-a spus că el a fost cel care a pictat Icoana. Am mers la el și am făcut o metanie până la pământ în fața lui. Respirația mi se blocase în gât, și lacrimile îmi curgeau pe obraji de bucuria găsirii în cele din urmă a Icoanei Maicii Domnului care-mi apăruse mie, și i-am adus mulțumiri lui Dumnezeu cu toată inima mea pentru binecuvântarea nemaipomenită ce mi-o arătase.

Aghiasma a fost turnată într-o sticlă pentru mine, iar când am băut am simțit cum puterea mea a revenit. Am luat și puțin ulei din candelă și am dus în camera mea. Acolo mi-am uns mâinile și picioarele cu el. Durerea s-a redus, și pentru prima dată după mulți ani am putut să dorm liniștită. O săptămână mai târziu puteam merge fără băț.

După ce am mulțumit din toată inima Maicii Domnului pentru minunea pe care săvârșit-o pentru mine nevrednica, m-am întors la St. Petersburg. Am început să prind putere fără medicamente și, până la Paști mi-am revenit complet. Atunci am hotărât că ar trebui să cumpăr o candelă pentru icoană. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să strâng opt ruble din puținul pe care îl aveam. Dar o candelă costa zece ruble. Atunci, o prietenă de-a mea, care cumpărase un bilet la loterie, mi-a promis, că în cazul în care va câștiga, îmi va da cele două ruble de care aveam nevoie. Ea a câștigat un ceas din aur, și astfel eu am putut cumpăra candela, pe care am trimis-o la Mănăstire. Mulți oameni m-au rugat să le dau o fotografie cu icoana. Acum sunt sănătoasă. Pot spăla și curăța podeaua și chiar am ajutat la adunat fânul la Mănăstirea Konevsky. Nu mai simt nicio durere în picioare. În total, durerea a durat doisprezece ani. La un moment dat nici nu mai puteam să-mi folosesc brațele pentru a mă îmbrăca. Puteam doar să merg ajutându-mă deopotrivă de mâini și picioare. Am vărsat lacrimi nenumărate în acele timpuri și m-am rugat Maicii Domnului, ca să mă vindece. Acum sunt din nou sănătoasă și am tot ce-mi trebuie. Sunt în jurul meu oameni buni, care m-au instalat într-un azil pentru bătrâni. Slavă Împărătesei Cerului!

Povestea Nataliei Andreevna despre descoperirea icoanei în Biserica abandonată a Sfântului Nicolae este cu totul plauzibilă. Ar fi fost imposibil pentru ea să știe totul despre ceea ce adăpostea Biserica. Totul s-a întâmplat într-adevăr așa cum ea a văzut în vis. Urmând indicațiile ei, părintele Pafnutie a mers în biserică, a găsit icoana într-un colț și a adus-o în Biserica mică. Aici el a așezat-o în partea dreaptă a bisericii, pe un stâlp încadrat în spatele corului din dreapta, unde se află și astăzi. De asemenea, persoana care l-a ajutat pe părintele Pafnutie să care icoana, era îmbrăcat într-o rasă scurtă de culoare gri.

Natalia Andreevna a relatat această istorisire despre viziunile ei pe 7 august 1897. Ea a fost scrisă pe 26 iulie 1898.

Ultimele din categorie