„Maica Domnului de la Horaiţa”, izbăvitoarea de secetă

Odorul cel mai de preţ al Mănăstirii Horaiţa este icoana Maicii Domnului „Izbăvitoare de secetă”. Realizată în prima jumătate a secolului al XIX-lea, această sfântă icoană provine din vechea biserică de lemn a Horaiţei (1824), fiind îmbrăcată apoi în argint, în semn de cinstire. Numele icoanei, „Izbăvitoare de secetă” provine de la numeroasele minuni pe care „Maica Domnului de la Horaiţa”, aşa cum mai este cunoscută, le-a făcut în timpul procesiunilor prin comunele sau satele afectate de lipsa apei.

Cel mai important eveniment care se organizează, în fiecare an, la Mănăstirea Horaiţa este procesiunea la praznicul Izvorul Tămăduirii.

Procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului are loc în vinerea din Săptămâna Luminată, când numeroşi credincioşi din toată ţara se adună la acest eveniment.

„Procesiunea la praznicul Izvorul Tămăduirii, din prima vinere după Paşti, a început în timpul stăreţiei arhimandritului Zenovie Ghidescu, fostul stareţ al Schitului Nechit. Această procesiune cuprinde urcarea cu icoana făcătoare de minuni, din biserica mare a Mănăstirii Horaiţa, până la Mănăstirea Horăicioara, în dangătul clopotelor. Pelerinii care se adună la această sărbătoare se aliniază în rând, de la biserica mare până pe deal, pentru ca sfânta icoană, purtată de patru oameni, să treacă pe deasupra lor. După sfânta icoana urmează soborul de preoţi care va sluji Sfânta Liturghie şi credincioşii care urmează acestui sobor după trecerea icoanei pe deasupra lor. Foarte mulţi oameni participă la această procesiune, nu numai pentru a lua binecuvântare de la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ci şi pentru a lua apă de la izvorul tămăduitor de la Mănăstirea Horăicioara”, spune părintele Grigorie Stoica, ghidul Mănăstirii Horaiţa.

O biserică unică în arhitectura moldovenească

La şase kilometri de şoseaua Crăcăoanilor, ce leagă oraşele Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, la capătul pitoreştii văi a pârâului cu acelaşi nume, aşezată într-o poiană înclinată, înconjurată de Munţii Stânişoarei, se găseşte Mănăstirea Horaiţa. Acest sfânt lăcaş a luat fiinţă în prima jumătate a sec. XIX. Între anii 1822-1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din Mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea şi aportul substanţial al mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, ridica prima biserică, din lemn, a mănăstirii, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Documentele vechi menţionează însă Horaiţa încă din secolul XV, când domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei o includea în rândul celor 52 de biserici (de mir şi mănăstire) pe care le supune jurisdicţional Mănăstirii Bistriţa, unde îşi avea necropola.

Actuala biserică a mănăstirii, singura de pe cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu hramul „Botezul Domnului”, a fost ridicată în timpul stăreţiei cuviosului arhimandrit Ermoghen Buhuş, între anii 1848 -1867, fiind sfinţită de mitropolitul de atunci al Moldovei, Calinic Miclescu. Biserica, având 30 m lungime, 17 m lăţime şi aproximativ 20 m înălţime, a fost construită exclusiv din piatră, cu excepţia bolţilor, care sunt din cărămidă. Grosimea pereţilor variază între 1,6 şi 4 metri. În evoluţia arhitecturii moldoveneşti, biserica Mănăstirii Horaiţa, ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectura romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor opt turle.

Pictura, realizată în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru cu ucenicii săi între anii 1988-1993 şi sfinţită, la 4 iulie 1993, de către Preafericitul Patriarh Daniel, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Pe lângă biserica mare, Mănăstirea Horaiţa mai are alte două sfinte lăcaşuri: Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae” (sfinţit, în anul 2008, de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei) şi Paraclisul „Pogorârea Sfântului Duh”, din turnul clopotniţă.

De la același autor

Ultimele din categorie