„Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înțeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura de turnarea mirului, iar el socotea să vândă pe Cel fără de preț. Aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acela se despărțea de Stăpânul. Aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob al vrăjmașului. Rea este lenevirea, mare este pocăința, pe care dăruiește-o nouă, Mântuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi și ne mântuiește” (Stihiră la Laudele Sfintei și Marii Miercuri).

Încă din primele secole, creștinii au trăit ziua de miercuri din cursul fiecărei săptămâni în mod deosebit. Deși duminica era ziua prin excelență liturgică și euharistică, iar vinerea era ziua în care Mântuitorul Hristos și-a întins mâinile pe Cruce, miercurea descoperea o altă taină a istoriei mântuirii. Didahia sau Învățătura Domnului transmisă neamurilor prin cei doisprezece apostoli, un document de la sfârșitul secolului I, povățuia pe creștini să postească „în fiecare miercuri, când se face amintirea de vânzarea Domnului și de începutul pătimirilor Sale cele trupești”. Fiecare zi de miercuri este o continuare a Miercurii celei Mari, fiecare miercuri este o nouă vânzare a Domnului Hristos. O zi în care sufletul nostru duce o luptă – bunătate și lumină vs. păcat și întuneric – așa cum cânta și Biserica în Sfânta și Marea Miercuri. Pe de o parte, femeia cea păcătoasă, iar dincolo, ucenicul, cel care a mâncat, a petrecut, a văzut minunile Mântuitorului și care, totuși, l-a vândut.

O viață fără Dumnezeu se preface în lumină „cunoscând pe Stăpânul”, iar o viață de binecuvântare și de minune se sfârșește în întuneric. De fapt, două personaje pe care fiecare dintre noi le are în suflet. Viața noastră pendulează între lumină și întuneric… important este ca, la final, lumina să biruie! „Rea este lenevirea, mare este pocăința” – aceasta ne arată și calea spre lumină. O lumină ce izvorăște din smerenia Celui care astăzi se lasă vândut din prea mare iubire față de creația sa. Față de noi, oamenii, veșnic nemulțumiți - până și de vremea de afară!