„Dumnezeu ne-așteaptă tot timpul. Niciodată nu spune: gata, m-am săturat!”

La Mănăstirea Frumoasa din Iași, maica Valentina este cea care se îngrijește de brodatul materialului pentru veșmintele bisericești. Strugurii și spicele de grâu simbolurile Euharistiei –, crucile și florile diverse încep a se-nșira simetric pe materialul ce mai târziu va fi cusut și apoi purtat la sfintele slujbe. Ne plimbăm pe aleile umbrite din incinta mănăstirii. La ceas de amiază, multele păsărele ce se aud ne încântă, invitându-ne la contemplație.

Preacuvioasă maică, cum ați simțit chemarea spre viața monahală?

Mi-am dorit mult viaţa aceasta. După ce am terminat liceul, mi-am dat seama că aceasta era calea care mi se potrivea cel mai bine. Nu mi-am făcut nici un fel de plan. Aceasta a fost dorința mea și Dumnezeu mi-a ajutat. Nu poți pleca la mănăstire dacă nu ți-ai rezolvat toate problemele acasă, dacă părinții tăi sunt singuri sau bolnavi și trebuie îngrijiți, dacă ai ceva care te ține. Nu poți să mergi pentru că nu ești liniștit, nu sporești, fiind cu gândul acasă. Dar problemele de acasă s-au rezovat și slavă Domnului, n-am avut nici o opreliște.

Chemarea aceasta e ceva năvalnic. Pur și simplu, simți că nu te mulțumești. Cauți ceva, ți se pare c-ai găsit, și când ești în pragul de a face un pas mare, logodna sau căsătoria, constați că altu-i drumul tău – te hotărăști și ai plecat. Simți nevoia să te rogi mai mult, simți nevoia să ai intimitatea ta neatinsă. Să fii doar tu cu Dumnezeu. În momentul în care ești în lume, intri în contact cu foarte multe persoane care nu au o legătură cu Dumnezeu și acest lucru te trage în jos. Atunci când te căsătorești, depinzi foarte mult de cel de lângă tine, pentru că cei doi devin un trup. Și dacă cel de lângă tine se duce într-o parte, nu se poate să nu te duci și tu, pentru că ești legat de bărbatul tău. De foarte multe ori nu poți trăi după Dumnezeu în lume. E foarte multă suferință și de multe ori aceasta nu te apropie de Dumnezeu, ci te îndepărtează.

Aveți pe cineva care v-a sprijinit pe drumul acesta, care v-a îndemnat?

Părintele Clement a fost acela care a pus piatra de temelie în formarea mea duhovnicească și în drumul pe care mi l-am ales. Sfinția sa a fost pentru mine cel mai frumos model pe care l-am avut. Am stat mult în preajma obștii de la „Trei Ierarhi”, ajutam la curățenie acolo, am pătruns cumva în duhul monastic încă de când eram în facultate. A fost un imbold în plus.

De unde ați știut spre ce mănăstire să vă îndreptați?

Tot părintele a fost cel care m-a îndrumat și a fost bine. Când pornești cu ascultarea la drum, n-ai cum să ieși rău.

Aveți vreo îndeletnicire care vă place în mod deosebit?

În ascultarea care mi-a fost dată, mă simt mulțumită. A broda nu înseamnă doar a supraveghea mașina. A broda înseamnă în primul rând a gândi modelul, unde și cum îl așezi, ține puțin și de imaginația ta, fiindcă dorești să înfrumusețezi ceea ce faci. Comanda este ascultare, dar în același timp te bucuri că din mâinile tale a ieșit ceva frumos, ceva care place și altuia, și ție.

Cât timp nu sunt ocupată cu punerea semnelor pe material, curăț broderia, aplic pe verso o folie de hârtie, care ulterior, după brodare, se scoate. Apoi materialul trebuie călcat. Când îl predau la atelier, el este pregătit pentru a fi cusut. Dacă îmi mai rămâne timp liber, fac și niște mătănuțe din bile puse pe elastic, sau împletite, din acestea lungi, cum au călugării. Timpul e foarte prețios și nu-l pierdem. Dacă nu ți s-a dat o ascultare, trebuie totuși să faci ceva, altfel îți dă vrăjmașul de lucru și nu faci ceva bun.

Ați avut momente de cumpănă, de îndoială foarte mare?

Da, au venit și astfel de momente, dar nu atât cât să mă clatine sau să-mi pară rău că am pășit pe drumul acesta. Cu cât înaintezi, cu atât ispitele sunt mai subtile, mai greu de înțeles, mai greu de pătruns. Dar Dumnezeu întotdeauna te ajută, mereu este lângă tine, nu te lasă, chiar dacă tu, ca om, te mai îndoiești. Îți trimite omul care să te sprijine, care să te lumineze, care să-ți aducă un pic de mângâiere când ai nevoie; suntem în mâna Lui.

Dacă de zece ori în zi îți pierzi răbdarea, de zece ori pui început bun, te pocăiești, îți ceri iertare și o iei de la capăt, ca și cum ar fi prima dată. Dumnezeu ne-așteaptă tot timpul. Niciodată nu spune: gata, m-am săturat! El ne-ajută cât vrem noi. Contează foarte mult și obștea în care nimerești. Înainte de a te duce undeva, te gândești foarte bine unde, pentru că intrând într-o obște, începi să te formezi ca acolo. Dacă te-ai format greșit, e ca și cum te-ai căsătorit cu cineva nepotrivit și după aceea, chiar dacă mai schimbi, cazi și într-o neascultare de Dumnezeu. Dacă te-ai gândit bine-bine și după aceea întâmpini greutăți, asta este; Dumnezeu ne scoate din toate neajunsurile. Noi nu ne-am gândit prea mult, deoarece părintele duhovnic ne-a ușurat această dilemă, ne-a trimis și a fost bine, slavă lui Dumnezeu. Dacă suntem aici, suntem datorită rugăciunilor lui.

Sunteți un om fericit?

Da, mă socot un om fericit, atât cât se poate pe pământ. E calea pe care mi-am ales-o. Iar bucuria cea mai mare a unei monahii este să se simtă cât mai aproape de Dumnezeu și să nu fie nimic care să o despartă de El. În lume sunt multe lucruri care te despart. Poate pe alții nu, depinde și de construcția lor psihică, fizică. Dar, în general, cel mai aproape de Dumnezeu ar trebui să te simți în mănăstire, pentru că aici ești dedicat numai lucrării Lui și slujbelor și odată ce ești în preajma Lui, nu poți fi decât fericit. În plus, Maica Domnului este mama noastră, a tuturor. Fără ea n-a intrat nimeni în Rai și fără ea nu putem să ne mântuim.

De la același autor

Ultimele din categorie