„În mănăstire e cum ai trece puntea, în lume e cum ai merge pe autostradă”

„Ca monah, trebuie să ai totdeauna în minte lucrul acesta: că tu te-ai logodit cu Hristos, nu cu om, nu cu un pumn de pământ care mâine poate să moară și să rămâi singur. Logodna cu Hristos presupune o dragoste continuă, până la momentul nunții, care este întâlnirea ta cu El, când pleci din lumea aceasta”, explică Părintele Daniel Macovei, duhovnicul monahiilor de la Mănăstirea Războieni. Sfinţia sa ne va vorbi în cele ce urmează despre ce înseamnă „mersul pe punte” – cum numeşte monahismul.

Preacuvioase Părinte, care este însemnătatea monahismului, spre deosebire de căsătorie, şi cum se trăieşte viaţa în mănăstire?

Şi în căsătorie, şi în monahism, scopul este de a ajunge la Hristos. Dar călugărul o ia pe arătură (pe de-a dreptul), iar căsătoriții ocolesc puţin. Să ne gândim: dacă n-ar fi fost căsătoria, n-am fi existat nici noi. Căsătoria este binecuvântată dacă este trăită în Dumnezeu şi sunt şi mulţi sfinţi care au fost căsătoriţi.

Sfântul Apostol Pavel, însă, ne spune: Eu aș recomanda să fiți toți ca mine, dar decât să arzi, mai bine să te căsătorești. (...) Omul care-și mărită fata – bine face. Cel care nu și-o mărită – mai bine face. Și după aceea specifică de ce: Femeia care se căsătorește caută să placă cât mai mult bărbatului. Dar cea care nu se căsătorește caută să placă cât mai mult lui Dumnezeu. Şi Hristos spune: Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu din Cer.

„Dacă ai supărat pe cineva, ai căzut de pe punte”

Aceasta este icoana și fundamentul monahismului, pentru că pleci din lumea aceasta. Nu din această lume se hotărăște soarta omului, din faptele sale? Și ca să fii mai aproape de Dumnezeu te duci pe arătură și cauți să placi cât mai mult lui Dumnezeu.

În mănăstire e cum ai trece puntea. În lume e cum ai merge pe autostradă. În viața monahală, trecând puntea, trebuie să fii foarte atent la orice pas pe care-l faci. Pentru că poţi să cazi, chiar dacă ești în mănăstire, dar e o cădere cu mintea. Dacă nu ești atent și ai jignit, ai supărat pe cineva, ai căzut de pe punte. Și atunci imediat te duci și te spovedești, te reîntorci la Dumnezeu și te împaci cu El. E ca și cum ai ține lampa în priză sau focul aprins tot timpul. Uneori, chiar dacă nu ești tu atent, îți atrage altul atenția: Vezi că nu te-ai mai spovedit de mult sau: Uite, eu mă duc la spovedit, tu nu mergi? Noi aveam spovedanie săptămânală.

„Când te faci famen pentru Hristos, suferi orice și rămâi lângă El”

La început, când eram în mănăstire, un părinte mi-a spus: Daniel, aici, când vei călca o poruncă a lui Dumnezeu cât de mică, o să-ți pocnească ca vreascurile uscate sub picioare. Dar când ești în lume, acestea nu mai ai timp să le mai iei în considerare. Aici, în mănăstire, dacă ai gândit rău despre cineva, te mustră conștiința. Harul lui Dumnezeu lucrează cu tine mult mai mult și ești mult mai atent cu tine însuți.

Dacă ai depus voturile monahale și te-ai logodit cu Hristos, logodna presupune o dragoste continuă, până la momentul nunții, care este întâlnirea ta cu El, când pleci din lumea aceasta. Dacă te-ai logodit și te-ai cununat cu un om, s-ar putea ca mâine să te părăsească, să divorțezi, Doamne ferește! Dacă te-ai logodit cu Hristos, eşti mireasa Lui, iar mireasa Îl ascultă pe Mire cu drag.

Trebuie să ai o doză de nebunie destul de mare ca să faci lucrul acesta. Nu oricine rezistă în mănăstire. Dacă te faci famen pentru Hristos, suferi orice și rămâi lângă El. Și căderi, și ridicări, exact ca la Patericul egiptean. 

De la același autor

Ultimele din categorie