Comunicarea înseamnă și a tăcea și a asculta

Ascultarea are niște etape. În primul rând înseamnă și este auzire. Astăzi greu mai auzim ce spun ceilalți, greu ne mai auzim unii pe ceilalți. Iar pe Dumnezeu nu-L mai auzim deloc, da? Nouă ni se pare că a comunica înseamnă a vorbi, a spune. Nu! A comunica înseamnă și a tăcea și a auzi. Dacă vom învăța asta, vom înțelege multe și viața noastră se va schimba fundamental.

Da… Ascultarea are niște etape. În primul rând înseamnă și este auzire. Astăzi greu mai auzim ce spun ceilalți, greu ne mai auzim unii pe ceilalți. Iar pe Dumnezeu nu-L mai auzim deloc, da? Nouă ni se pare că a comunica înseamnă a vorbi, a spune. Nu! A comunica înseamnă și a tăcea și a auzi. Dacă vom învăța asta, vom înțelege multe și viața noastră se va schimba fundamental.

A doua etapă a ascultării este să asculți mai mult ce strigă sufletul celui din fața ta, decât ce auzi tu! Pentru asta: nu judeca. Dacă a intrat beat și zici: „Dobitocul, iar s-a îmbătat!...”, el numai asta aude, iar tu intri în zona din sufletul nostru unde locuiesc duhurile răutății. Văzduhul acela plin de răutăți, să nu credeți că e așa, deasupra, ci e aici în noi, înlăuntru. Și în noi este și iadul, și Raiul. Dacă zic Doamne Iisuse!, mă duc în Rai și dacă zic fir-ai tu să fii..., mă duc în iad. Și când am intrat în zona unde eu zic luate-ar..., acolo sunt și ăia care zic în tine să mă ia pe mine. Și gata, începe „dansul”! Și acela se duce, își vede de treabă și noi ne batem unul pe altul. Este extrem de important în ce zonă locuim în sufletul nostru, unde ne așezăm. De aceea Părintele Rafail ne învăța să folosim „satelitul Doamne”. Când ai spus Doamne miluiește, atunci Duhul Sfânt lucrează în tine. Nimeni nu poate să spună că „Domn este Hristos” fără să fie Duhul Sfânt în el. Atunci ai ieșit din zona mocirloasă a sufletului tău, nu mai dialoghezi cu puterile întunericului și ale răutății și ești surd la mesajele lor. Atunci în loc să cârtești că plouă, poți zice: Doamne, iar plouă. În loc să zici: Iar vine târziu, poți să zici: Doamne, iar a venit târziu! Asta e rugăciune, nu mai e judecată, nu?

Așadar, prima etapă a ascultării este să auzim ce spune celălalt. A doua etapă e să auzim dincolo de ce se aude. Când cineva strigă un cuvânt urât la tine, s-ar putea să însemne: Pe mine nimeni nu mă iubește. Eu nu contez pentru nimeni, nimeni nu mă bagă în seamă. Este strigătul: Iubește-mă! Îmi scria de curând o tânără că a avut o copilărie infernală, dar cu mila lui Dumnezeu a ajuns la mănăstire. Și e foarte chinuită. Ea crede că părintele duhovnic n-o iubește, că Maica stareță n-o iubește, că Dumnezeu n-o iubește, că ea este rea, și zice: Îmi vine să intru în biserică și să strig: iubește-mă și pe mine! Dar ea, în loc să zică asta în cuvinte sau în gând, se ceartă cu toată lumea, face rele. Iată felul în care strigă ea: Iubiți-mă și pe mine, nimeni nu m-a iubit niciodată! Sunt suflete care n-au fost învățate să iubească. Și, bucuria pe care ne-o dă Dumnezeu ne-o dă după ce primim vindecarea. Întâi ne vindecă și după aceea devenim slugile care dobândesc bucuria. Avem nevoie să ne vindecăm rănile acestea din copilărie. Și ele se vindecă numai prin iertare. Prin iertare! Asta e logica lui Dumnezeu: ați văzut, dacă noi iertăm, ne iartă și Dumnezeu. Aseară mă întreba o fată: „Cum să-l iubesc pe fratele meu care m-a abuzat?”. Grea întrebare. Dar Dumnezeu care spune „Iertați toate”, El îți va da putere și pricepere să ierți asta. Ce minune să spună pe nume acestui lucru. Sigur, nu și-a dat numele, că era pe un bilețel, dar, iată că se pune problema asta. Și ăsta este un pas duhovnicesc foarte mare. Să ai curajul să mărturisești această rană și să ceri vindecare.

Etapa a treia a ascultării este să auzi ce spune Dumnezeu prin ceea ce-ți spune celălalt. Pentru că orice întâlnire cu aproapele este o întâlnire cu Dumnezeu. Orice eveniment este un mesaj de la Dumnezeu către mine, o scrisoare de la Dumnezeu către mine. Și El îmi cere ceva, îmi cere să învăț o nouă lecție. Dar dacă spun: „A, nu mă iubește, iar mi se întâmplă, am ghinion, n-am avut noroc…”, am refuzat să primesc lecția de care aveam nevoie și o să mi se întâmple din nou. Când vi se întâmplă un necaz de mai multe ori, sau întâlniți mereu persoane care se poartă la fel cu dumneavoastră, deși nu se cunosc, apoi să știți că aceea e o lecție pe care trebuie s-o învățați. Când ai învățat lecția, când ai învățat să ierți un anumit lucru de un anume fel, nu mai e nevoie de lecții. Nu le mai provoci. Vrăjmașii pe care îi avem în jurul nostru sunt produsul gândurilor noastre. Ei sunt dușmanii nevăzuți din noi pe care îi proiectăm pe cei din afara noastră…

Ultima fază a ascultării este ascultarea de la mănăstire. Aceasta este ascultarea cea de pe urmă, în care voia noastră este tăiată, ne tăiem voia, o toacă maica stareță, așa, face sărmăluțe de post și pe urmă zicem: Doamne, iată sfinții Tăi. Ce să facem… Asta se întâmplă numai când aflăm că singurul nostru vrăjmaș este voia proprie și de bună voie și cu sârg dorim să fim liberi ca să facem voia lui Dumnezeu. Altfel, nu suntem liberi. Când noi voim ceva „cu orice preț”, Dumnezeu nu mai are nici un pic de loc în noi! Singura cale este răstignirea de bună voie a voii proprii pentru voia lui Dumnezeu, pentru Bucuria pe care n-o mai ia nimeni de la noi!

De la același autor

Ultimele din categorie