Mănăstirea Decani – Serbia

Una dintre cele mai reuşite lucrări de artă bizantină, Mănăstirea Decani a fost ctitorită de Sfântul domnitor Ştefan Uros III Decanski, pe râul Bistrica, sub văile povârnite ale munţilor Prokletije.

Conform unei vechi inscripţii, construcţia marii lavre a Serbiei a început în anul 1327, iar isprăvirea în 1334/1335. Mănăstirea a fost construită pe malul drept al râului Decanska Bistrica, în Jupania Zatmava, pe marginea platoului fertil al Metohiei, acoperit cu păduri de castani domestici şi brazi înalţi. După ce şi-a ales locul pentru construirea mănăstirii, Ştefan Uros III a hotărât ca acesta să fie împrejmuit cu ziduri şi turnuri, de care se aflau lipite chiliile călugărilor şi alte clădiri ale mănăstirii. Pentru aceste lucrări au fost chemaţi iscusiţii meşteri George şi fraţii săi Dobroslav şi Nikola, de cercetarea construcţiilor încredinţându-se franciscanul Fra Vita. Cioplitorii de piatră din Kotor au înălţat biserica Pantocratorului şi au decorat-o cu basoreliefuri.

Ctitorie de generaţii

După sfârşitul neaşteptat şi mucenicesc al Sfântului Ştefan de la Decani, de pe 11/24 noiembrie, grija desăvârşirii ctitoriei, precum şi împodobirea ei cu fresce a fost luată de tânărul domnitor Dusan.

În timpul primilor doi stareţi – Arsenie şi Danilo – mănăstirea se afla în culmea măreţiei şi bogăţiei. Din nefericire, nu a rămas în aceea strălucire dintru început nici măcar pentru o sută de ani, de vreme ce, curând după bătălia de la Kosovopolie (1389), mănăstirea a avut mult de pătimit de la turci. Dinastia Lazarevic a reînnoit ceea ce fusese dărâmat, a întors moşiile luate mănăstirii şi a înzestrat-o cu noi metoace. Datorită lor şi, mai târziu, datorită dinastiei Brankovic, chiar şi după cucerirea turcească, Visoki Decani nu a încetat să fie centrul duhovnicesc şi cultural al Metohijei şi vatra unde s-au nevoit mulţi călugări învăţaţi.

Sub stăpânire turcească

Mănăstirea a căzut în cele din urmă sub stăpânire turcească în 1455 şi a rămas parte a Imperiului Otoman, până la începutul veacului al XX-lea. Călugării de la Decani au trebuit să depună multă trudă pentru a păstra mănăstirea şi sfintele sale odoare.

Începutul secolului al XIX-lea a fost marcat de slăbirea Imperiului Otoman şi prigonirile împotriva creştinilor. La Decani, în 1821, mitropolitul Zaharia a fost închis şi câţiva călugări au fost omorâţi. Însă, de la mijlocul secolului al XIX-lea, silniciile au ajuns de neîndurat.

Cele două războaie mondiale şi perioada comunistă

În timpul Primului Război Mondial, după înfrângerea armatelor sârbe şi muntenegrene, în toamna lui 1915, Decani a fost lăsată la mila armatei bulgare. Austriecii care au venit în locul bulgarilor i-au închis pe călugării ruşi, care vieţuiau în mănăstire din 1903, într-un lagăr din Ungaria şi au folosit mănăstirea ca depozit militar.

Noua eliberare a mănăstirii a fost înfăptuită de voievodul sârb Kosta Pecanac, cu garda sa de voluntari, pe 12 octombrie 1918. Noul stareţ, arhimandritul Leontie Ninkovic, în anii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial a reparat clădirile mănăstirii şi a reuşit să reîntoarcă o parte din bunurile mănăstirii pe cale juridică.

În prima zi de Paşti, pe 20 aprilie 1941, armata germană a intrat în Decani. În aceeaşi lună, germanii au fost înlocuiţi de carabinieri italieni care, pe toată durata războiului, au apărat mănăstirea împotriva albanezilor din mişcarea Balli Kombetar.

După încheierea războiului, conducerea comunistă atee a noii Iugoslavii a confiscat aproximativ 800 hectare de pământ fertil şi de păduri de la mănăstire. Cu toate acestea, viaţa mănăstirească a fost susţinută şi în această perioadă, datorită hotărârii şi energiei stareţilor de la Decani: arhimandriţii Makarije Popovic şi Justin Tasic.

Decani după căderea comunismului

După ce Serbia a scăpat de ateismul comunist, alte vremuri întunecate s-au abătut asupra ei. Războiul etnic din Kosovo, din 1992, a izolat şi mai mult mănăstirea - rămasă o adevărată insulă ortodoxă, în marea necredincioşilor albanezi. Călugării au fost nevoiţi a se pune sub protecţia trupelor italiene din KFOR. Faptul că mănăstirea a supravieţuit neatinsă şi acestei grele încercări a fost pus pe seama apărătorului ei din cer: Sfântul Ştefan Decanski.

În anul 2004, UNESCO a încadrat Mănăstirea Decani în Patrimoniul cultural mondial.

Astăzi, Decani este o mănăstire cenobitică, cu treizeci de călugări aflaţi sub înţeleaptă ascultare a arhimandritului Sava Ianici. Tinerii călugări din lavra Sfântului Ştefan muncesc la câmp, sculptează, pictează icoane, dar întăresc şi dreapta credinţă în rândurile sârbilor rămaşi în Kosovo.

De la același autor

Ultimele din categorie