Minunea prin care Maica Domnului a cerut o cruce de lemn
Preacurata Fecioară i-a zis: „Omule, ducându-te la biserică, să spui Preoţilor şi oamenilor să nu pună crucea de fier, pe care vor s-o pună pe biserica mea, ci să pună o cruce de lemn; pentru că aşa am voit eu”. Când unul dintre acei lucrători, după porunca preoţilor, a luat crucea de fier şi s-a suit cu ea pe biserică şi a început să o aşeze, deodată s-a pornit un vânt tare cu vifor mare, iar pe omul cu crucea de fier, apucându-l cineva nevăzut, ca şi cu mâinile, l-a pus pe pământ nevătămat, ca şi cum s-ar fi coborât singur cu picioarele lui.
Un paraclisier, cu numele Gheorghe, al bisericii celei din nou zidită din Tikhvin, era un bărbat cu viaţă curată, cucernic şi plăcut lui Dumnezeu. Acela, împlinindu-şi datoria după porunca primită, se întorcea la biserică în ziua dinaintea Praznicului.
El fiind departe de biserică, cale de trei stadii în pustie, a simţit un miros plăcut, de tămâie şi aromate mirositoare ‒ darul Sfântului Duh, prin venirea sa de faţă, a umplut acel loc de mireasmă ‒, căci avea să se arate aici însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pe când Gheorghe mergea şi cugeta în sine de unde ar putea să vină, în acea pustie, o mireasmă atât de plăcută, deodată a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu stând pe o ramură de brad şi strălucind cu lumină negrăită, ţinând în mâna dreaptă un toiag roşu, în care părea că se sprijină. Înaintea ei se afla un bărbat luminos, îmbrăcat în haine arhiereşti, împodobit cu cărunteţe, care după chip semăna a fi Sfântul Ierarh Nicolae.
Văzând paraclisierul acea minunată arătare, s-a cuprins de frică şi spaimă şi a căzut la pământ ca un mort. Arhiereul cel ce stătea înaintea Născătoarei de Dumnezeu, apropiindu-se de el, l-a atins și i-a zis: „Scoală-te, nu te teme!”. Iar el, cu cutremur şi cu spaimă, s-a sculat în genunchi şi, având mâinile la piept, privea la ceea ce se vedea. Atunci Preacurata Fecioară ce şedea pe ramură, i-a zis: „Omule, ducându-te la biserică, să spui Preoţilor şi oamenilor să nu pună crucea de fier, pe care vor s-o pună pe biserica mea, ci să pună o cruce de lemn; pentru că aşa am voit eu”. Paraclisierul, luând puţină îndrăzneală, a zis, cu frică: „Doamnă şi Stăpâna mea, nu mă vor crede pe mine”. La aceasta, arhiereul i-a răspuns: „Când nu te vor crede, atunci va fi semn de încredinţare!”. După cuvântul acesta, Preacurata Fecioară care s-a arătat și arhiereul cel ce stătea înaintea ei s-au făcut nevăzuţi.
Atunci paraclisierul a înţeles că arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este adevărată, iar arhiereul care s-a arătat împreună cu ea este marele arhiereu făcător de minuni, Nicolae. Îngenunchind încă o dată în locul acela, a înălţat rugăcini de mulţumire lui Dumnezeu, pentru că s-a învrednicit de acea vedere preaslăvită. Mergând la biserică, a spus preoţilor şi oamenilor cele pe care le-a văzut şi auzit; dar aceia nu l-au crezut, ci au poruncit lucrătorilor să pună pe biserică crucea de fier. Când unul dintre acei lucrători, după porunca preoţilor, a luat crucea de fier şi s-a suit cu ea pe biserică şi a început să o aşeze, deodată s-a pornit un vânt tare cu vifor mare, iar pe omul cu crucea de fier, apucându-l cineva nevăzut, ca şi cu mâinile, l-a pus pe pământ nevătămat, ca şi cum s-ar fi coborât singur cu picioarele lui.
Atunci preoţii şi oamenii, văzând acea minune, s-au temut şi au crezut cuvintele paraclisierului, preamărind pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi au fericit pe marele făcător de minuni Nicolae. Apoi, îndată făcând o cruce de lemn, au pus-o pe biserică şi au prăznuit cu bucurie ziua sfinţirii bisericii, împreună cu Praznicul Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Și se săvârșeau atunci multe minuni, din acea Icoană făcătoare de minuni a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, dându-se tămăduire celor cuprinşi de boli, dar nu numai atunci, ci şi după aceea.
După sfinţirea bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Tikhvin, tot poporul s-a dus acolo unde plăcutul lui Dumnezeu, paraclisierul Gheorghe, a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pe făcătorul de minuni Nicolae, şi rugându-se, au zidit o casă de rugăciuni în numele Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni; iar din ramura aceea pe care a stat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, au făcut o Cruce şi au pus-o în casa de rugăciuni, pentru închinare, poporului cel binecredincios ce venea acolo.
Toate acestea s-au făcut pentru neuitata pomenire a celor de pe urmă despre arătarea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi a Ierarhului Nicolae. Multe minuni se făceau acolo, ca și în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, spre slava Domnului şi spre folosul oamenilor celor credincioşi.
(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 393)
