Sfântul Ilie și soldatul care înjura de cele sfinte
Preotul i-a spus: „Nu te teme, copilul meu, nu-ți fie frică, dar spune-mi, binecuvântatule, de ce hulești cele sfinte? Pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți?”.
Vorbind cu fratele Teoctist din Epir, la 20 iulie 1972, el m-a întrebat dacă am auzit despre minunea care a avut loc în urmă cu cincisprezece ani, în Ioanina (Grecia), unui soldat care era rânduit de strajă la cazarmă. I-am spus că nu și l-am rugat să mi-o spună - ca s-o pot scrie, spre slava profetului Ilie.
Un soldat era staționat să păzească o baracă și, la miezul nopții, a auzit pașii unei persoane, care se apropia de el. Soldatul a crezut că era un ofițer care, așa cum se obișnuiește, venea să îl verifice. A strigat: „Stai!”, dar din nou a auzit pașii apropiindu-se de el. Pentru a doua oară, a strigat: „Stai! Cine-i acolo?”. Cu arma în mână, nu a primit nici un răspuns. A fost apoi forțat să spună: „Stai sau trag!”.
De îndată ce a spus „trag”, arma i-a fost smulsă din mâini și a aterizat la aproximativ cincizeci de metri distanță. Apoi a văzut, dintr-o dată, în loc de un ofițer, așa cum a crezut că ar fi, un preot învăluit de o lumină strălucitoare, asemenea fulgerului. S-a înfricoșat foarte tare.
Preotul i-a spus: „Nu te teme, copilul meu, nu-ți fie frică, dar spune-mi, binecuvântatule, de ce hulești cele sfinte? Pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți?”.
Simțind remușcări, soldatul a început să plângă și și-a cerut iertare, spunând: „Iartă-mă, Părinte Sfinte, fac asta din cauza răutății mele și a multor ani petrecuți în obiceiuri rele. Iartă-mă!”.
Sfântul i-a răspuns: „Trebuie să predici tuturor să se pocăiască și să nu hulească cele sfinte (în societatea românească, cea mai întâlnită hulire este înjuratul de cele sfinte). Să comunici acest lucru și în metropolă, și tuturor. Chiar și ziarele ar trebui să publice acest lucru...”
„Nu mă vor crede, Sfinte. Dar spune-mi, cine ești?”
„Eu sunt profetul Ilie. Și pentru ca oamenii să te creadă mai mult, le vei spune că în acea stâncă (și a arătat cu degetul) vor săpa și vor găsi o biserică veche de-a mea și, deasupra ei, să construiască o biserică nouă”.
El a mers și a povestit acest lucru întregului oraș, iar întâmplarea fost publicată în toate ziarele locale. Mulți au crezut și și-au schimbat viața. Brutarii și asociația acestora, care îl cinstesc pe profetul Ilie ca patron al lor, au săpat în stânca ce a fost indicată și au descoperit o biserică veche. După cum a fost cererea, au construit una nouă, deasupra ei, în cinstea Profetului Ilie.
Soldatul a schimbat multe vieți și a trăit tot restul vieții sale ca un model de un bun creștin.
(Călugărul Lazăr de la Mănăstirea Dionysiou, Muntele Athos)
Noua minune a Sfinților Pahomie de la Gledin și Ioan cel Nou de la Suceava
Băiatul s-a uitat spre cer și a strigat: „Sfântă Parascheva, arunc-o tu, că eu nu pot!”
Traducere și adaptare:Sursa:www.johnsanidopoulos.comCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro