O dublă fractură, cu răsucire a oaselor – tămăduită fără operație, cu ajutorul Sfântului Luca al Crimeei

Minuni - Vindecări - Vedenii

O dublă fractură, cu răsucire a oaselor – tămăduită fără operație, cu ajutorul Sfântului Luca al Crimeei

    • O dublă fractură, cu răsucire a oaselor – tămăduită fără operație, cu ajutorul Sfântului Luca al Crimeei
      Foto: Andreea Trandafir

      Foto: Andreea Trandafir

M-a cuprins o bucurie nespusă, căci ajutorul Domnului, care credeam că mi se va da, mi s-a oferit prin intermediul Sfântului tămăduitor Luca, Arhiepiscopul Crimeei. În loc să rămân în spital două luni, cât calculaseră medicii, mi-au pus atele pentru doar o lună.

Reviakina Nadejda Seminova descrie tămăduirea ei minunată:

„M-am născut în Simferopol şi cu puţin timp în urmă m-am mutat la Gvardeiskoie. Pe 11 octombrie 1988 coboram pe o pantă abruptă. Am călcat pe o piatră, am alunecat şi m-am lovit foarte rău la picior. Am auzit o pocnitură şi m-a străbătut o durere mare în partea de jos a gambei. Osul mi-a ieşit în afară, sfâşiind pielea. M-am aşezat jos şi am cuprins piciorul în mâini. M-au dus cu ambulanţa la spitalul Lugovskaia.

Radiografia a arătat că am dublă fractură, cu răsucire a oaselor. O astfel de fractură necesită oricum operaţie, pe care medicii au stabilit-o, spunându-mi că e posibil să am osteomielită, o boală foarte serioasă, care se vindecă foarte greu.

Am cerut atunci de la cunoscuţii mei să-mi aducă acatistele şi paraclisele Sfântului Luca, ale Domnului, ale Maicii Domnului, ale îngerului păzitor, şi am început să le citesc în fiecare zi. Mi-au adus şi puţin pământ de pe mormântul Sfântului, l-am pus la picior şi l-am amestecat cu ulei din candelă. Preotul bisericii, părintele Ioan, a venit şi m-a împărtăşit. Când l-a văzut, medicul s-a supărat puţin şi a zis:

– Poimâine vom face o altă radiografie, ca să fim absolut siguri.

În aceeaşi seară am simţit unele mişcări foarte dibace la piciorul meu rănit. Mai întâi în lateral, apoi puţin mai sus, acolo unde osul ieşise în afară. Eram nedumerită. La fel s-a repetat şi în amiaza următoare.

M-am întors şi le-am spus oamenilor cu care eram în salon că am impresia că cineva îmi face ceva la picior. M-au privit cu uimire şi au tăcut. În noaptea aceea pentru prima oară am dormit bine. Toate nopţile trecute fuseseră martirice. Durerea s-a micşorat şi la amiază a devenit insesizabilă.

În ziua următoare mi-au făcut radiografie. O oră mai târziu medicul a venit şi mi-a spus cam îndoielnic:

– Radiografia arată că în cazul dumneavoastră putem evita operaţia!

M-a cuprins o bucurie nespusă, căci ajutorul Domnului, care credeam că mi se va da, mi s-a oferit prin intermediul Sfântului tămăduitor Luca, Arhiepiscopul Crimeei. În loc să rămân în spital două luni, cât calculaseră medicii, mi-au pus atele pentru doar o lună. Acum sunt pe deplin sănătoasă”.

(Arhimandritul Nectarie Antonopoulos, Sfântul Arhiepiscop Luca 1877-1961, Chirurgul fără de arginți, Traducere Cristian Spătărelu, Editura Egumenița,  pp. 382-384)