Icoana Sfântului Teodor Stratilat din care a curs sânge

„Într-o zi oarecare, şezând mulţi saracini şi vorbind în biserica aceea, unul dintre dânşii a luat un arc şi o săgeată şi, încordând arcul, a săgetat în acel chip şi a nimerit cu săgeata în umărul drept al sfântului şi îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu. Şi văzând saracinii această minune s-au mirat, însă n-au ieşit din biserică, ci locuiau în ea şi îşi săvârşeau necurăţiile după obiceiul lor cel spurcat”.

Istoria Bisericii creștine are la temelia ei pătimirile sfinților mucenici. Timp de trei secole, în epoca persecuțiilor, sângele creștinilor a curs continuu. Ca un semn la cercetării lui Dumnezeu, nu doar din trupurile martirizate a curs sânge, istoria notând și câteva icoane ale Maicii Domnului sau ale sfinților din care a picurat sânge.

Așa ne relatează și sinaxarul zilei de 8 iunie, când Biserica își aduce aminte de mutarea moaștelor Sfântului Teodor Stratilat. Trăitor în secolul al III-lea, sfântul a primit cununa muceniciei în Eraclia, o cetate din Asia Mică, teritoriul actual al Turciei. Pentru o perioadă, moaștele sfântului au fost așezate în apropierea Damascului, în Siria – țară care încă nu era ocupată de către arabi.

După secolul al VIII-lea, triburile saracinilor, trecute la religia islamică, au luat în stăpânire ținuturile din jurul Damascului. Biserica Sfântului Teodor Stratilat a devenit pe loc casă de locuit pentru nomazii saracini: „Şi, când au luat saracinii locul acela în stăpânirea lor şi au început a locui acolo, mulţi dintre dânşii au intrat în biserica mucenicului, au băgat în ea dobitoacele lor, femeile şi copiii şi făceau acolo multe păcate trupeşti, spurcate şi urâte. Şi acolo, pe un perete, era pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor, iar într-o zi oarecare, şezând mulţi saracini şi vorbind în biserica aceea, unul dintre dânşii a luat un arc şi o săgeată şi, încordând arcul, a săgetat în acel chip şi a nimerit cu săgeata în umărul drept al sfântului şi îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu. Şi văzând saracinii această minune s-au mirat, însă n-au ieşit din biserică, ci locuiau în ea şi îşi săvârşeau necurăţiile după obiceiul lor cel spurcat”.

Necredința și stăruința în păcat a făcut ca, în puține zile, saracinii locuitori în acea biserică să se îmbolnăvească și să piară, aparent fără explicații. Toți cei care locuiau afară din biserică au rămas sănătoşi în acea vreme. 

De la același autor

Ultimele din categorie