Dimineaţa, când se sculau cu toţii, îl găseau tot în genunchi rugându-se. În astfel de zile, după privegherea de toată noaptea pe care o făcea în chilie, cobora în biserică pentru Sfânta Liturghie, fără să vorbească cu cineva. Nici el nu voia să i se vorbească, căci se afla altundeva, trăia în altă lume!

Aşadar, pentru mijlocul lui trebuia un medic. I-au făcut 80 de injecţii, dar răul continua şi tămăduire nu se întrezărea. La treburi şi la slujbe se târa în adevăratul sens al cuvântului.

Într-o zi la amiază n-a mai rezistat şi a căzut pe patul său de scânduri. Acolo i-a apărut Sfântul Cuvios David în chipul părintelui Spiridon Aghioritul pe care îl găzduiau atunci în mănăstire. „Părintele Spiridon” l-a ajutat să se ridice şi i-a spus:

– Sprijineşte-ţi mijlocul de mijlocul meu cel îmbătrânit.

După ce l-a ajutat să se sprijine, Sfântul şi-a întors mâinile şi l-a apucat pe Părintele Iacov de mijloc. Când l-a ridicat, s-a auzit o trosnitură. Asta a fost. Durerea a dispărut.

Atunci Sfântul David l-a întrebat:

– Cine sunt?

– Părintele Spiridon, i-a răspuns Părintele lacov.

– Nu, a spus Sfântul David. Mă ştii, dar nu vrei să-mi spui numele. Şi încă mai stai şi în casa mea.

Apoi Părintele lacov l-a văzut pe Sfântul David deschizând uşa şi coborând scările.

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de ieromonah Ştefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 131)