În 1990, când se întorcea de la nişte consultaţii medicale din Atena, cuviosul Iacov s-a oprit la Biserica Cuviosului împreună cu nepotul său, Teodor. Era multă lume. A intrat, s-a apropiat de raclă, a îngenuncheat şi a rămas aşa destule minute. Femeile care aşteptau să se închine şi-au pierdut răbdarea din pricina întârzierii Părintelui, care nu-şi mai termina rugăciunea. Deodată, s-au tras înapoi înfricoşate, spunând: „Trosnesc oasele... Oasele sfântului trosnesc!”.

Părintele lacov a înţeles neliniştea lor, s-a ridicat în picioare şi le-a spus foarte firesc:

- Creştinilor, sfântul este viu, şi-a schimbat doar poziţia. Nu vă temeți!

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de ieromonah Ştefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 163)