„Trosnesc oasele... Oasele sfântului trosnesc!”

Femeile care aşteptau să se închine şi-au pierdut răbdarea din pricina întârzierii Părintelui, care nu-şi mai termina rugăciunea. Deodată, s-au tras înapoi înfricoşate, spunând: „Trosnesc oasele... Oasele sfântului trosnesc!”.

În 1990, când se întorcea de la nişte consultaţii medicale din Atena, cuviosul Iacov s-a oprit la Biserica Cuviosului împreună cu nepotul său, Teodor. Era multă lume. A intrat, s-a apropiat de raclă, a îngenuncheat şi a rămas aşa destule minute. Femeile care aşteptau să se închine şi-au pierdut răbdarea din pricina întârzierii Părintelui, care nu-şi mai termina rugăciunea. Deodată, s-au tras înapoi înfricoşate, spunând: „Trosnesc oasele... Oasele sfântului trosnesc!”.

Părintele lacov a înţeles neliniştea lor, s-a ridicat în picioare şi le-a spus foarte firesc:

- Creştinilor, sfântul este viu, şi-a schimbat doar poziţia. Nu vă temeți!

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de ieromonah Ştefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 163)

De la același autor

Ultimele din categorie