Prescurile de la Războieni

„La mănăstire, totul se face în linişte şi cu rugăciune. Cu atât mai mult prescurile”, îmi spune maica Andreea în timp ce ieşim pe sub turnul-clopotniţă, la nord-vest de biserica Mănăstirii Războieni, îndreptându-ne spre o căsuţă unde, împreună cu maica Sebastiana, vor pregăti pâiniţele pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. 

Afară a plouat puţin, iar vântul suflă subţire, răscolind crengile brazilor şi frunzele florilor. Într-o cameră curată, candela arde în faţa icoanei Prea Sfintei Treimi. Maicile Andreea şi Sebastiana, îmbrăcate în halate şi baticuri albe, spun împreună rugăciunea Tatăl nostru şi încep lucrul. „Blagosloveşte”, îi spune maica Sebastiana maicii Andreea. „Maica Domnului să ne blagoslovească pe toate”, răspunde cea din urmă cu încredere.

Prescurile se fac într-o cameră separată şi toate lucrurile pe care le folosesc la prepararea acestora nu mai pot fi întrebuinţate pentru nimic altceva. Nici la cuptorul în care le coci, nu mai pui altceva. „Dacă cumva te-ai lovit în timp ce frămânţi şi a început să-ţi curgă sânge, aluatul se aruncă cu totul”, afirmă maica Sebastiana.

Ceara curată, „aşternutul” prescurilor date la copt

Apă, făină, drojdie şi puţină sare, acestea sunt ingredientele pentru pregătirea prescurilor. Făina este măsurată şi cernută. Dintr-un kilogram se fac prescuri pentru trei Liturghii. Apa se încălzeşte puţin. Mica bucăţică de drojdie se dizolvă într-un pahar de sticlă. Tava se înfierbântă. Apoi, o bucată mare de ceară curată din truda albinelor e folosită pentru a înlesni coacerea prescurilor. Se taie câte-o fâşie, iar ea se topeşte pe măsură ce mâna maicii Andreea desenează forme circulare de la un capăt la altul al tăvii încinse.

După ce frământă aluatul zece minute, poate şi mai mult, maica Sebastiana îl modelează pe măsuţă. Aici face din el un cordon gros pe care îl taie în bucăţi uniforme. Apoi, două perechi de mâini rotunjesc frumos fiecare bucăţică tăiată. Sub podul palmei, prin mişcări circulare, aluatul ia forma viitoarei prescuri. Cu cât va fi mai înaltă, cu atât va arăta mai bine după ce i se va pune pecetea. Tuturor li se dă forma, apoi se aşează sub un prosop umezit, din bumbac.

Coroniţa ce înmănunchează prescurile

Când toate sunt gata, li se pune pecetea cu ajutorul unui obiect făcut din lemn, care poartă denumirea de pristolnic. Pecetea este alcătuită dintr-o cruce cu însemnarea „Iisus (IS) Hristos (HR) Învinge (NIKA - în limba greacă)”. Prescurii i se ridică puţin mijlocul cu ambele mâini, având degetele dedesubt, pentru ca să nu capete crustă deasupra.

Micile pâiniţe aşezate în tavă sunt prinse ca într-un mănunchi de o coroniţă de aluat potrivită pe marginea tăvii. Ea le va ţine strâns şi atunci când vor fi coapte, se vor putea scoate uşor. După ce şi-au împlinit timpul în cuptor, una câte una, prescurile fiebinţi sunt lăsate să se răcească şi pregătite pentru Sfânta Liturghie de a doua zi. 

De la același autor

Ultimele din categorie