Cuvinte simple din Sfântul Munte (12) – Ascultarea cea... încăpăţânată

De multe ori, gestul lui Hristos de a nu răspunde imediat, ne dă de ştire că trebuie să cercetăm lucrul care-l tot cerem, să întrebăm şi pe altcineva care să ne confirme că facem bine; nu cumva greşim?

Zice unul: „Eu fac ascultare de Evanghelie, dar, din păcate, constat că zice şi minciuni.” Măi-măi! Mare descoperire, după atâţia ani, după mii de ani, aflăm că Evanghelia mai zice şi lucruri neadevărate. Şi care sunt acelea? Zice acela: „Bat la uşa milei pentru o problemă simplă, atâţia ani, şi nu îmi deschide uşa. Deşi a spus: Bateţi şi vi se va deschide, eu bat şi nu deschide.”

Dacă cercetăm cu logica noastră, este adevărat faptul că omul are o oarecare dreptate. Însă, când batem la poarta lui Hristos şi nu a vrăjmaşului, Hristos nici nu surzeşte, nici nu Se află departe de noi. Fiecare bătaie este păstrată ca într-o memorie proprie, adică fiecare încercare personală de a-L găsi pe Hristos este ţinută minte de Acesta şi apreciată. Ca urmare, toate, rugăciunile noastre sunt nişte bătăi la poarta milei, care, toate laolaltă, sunt luate în calcul de Domnul. Ba chiar vor fi scump răscumpărate şi în această viaţă şi; în cealaltă. Însă, de multe ori, gestul lui Hristos de a nu răspunde imediat, ne dă de ştire că trebuie să cercetăm lucrul care-l tot cerem, să întrebăm şi pe altcineva care să ne confirme că facem bine; nu cumva greşim? Adică, poate că Dumnezeu ne-a deschis o alt uşă, iar noi batem la alta, puţin mai jos, iar pe cea disponibilă nu o vedem sau nu vrem să o vedem, îţi zice cineva:

– Vezi că ţi-a deschis portiţa lăturalnică.

– Nu, eu vreau să-mi deschidă poarta centrală.

– E, este bine să îţi deschidă poarta centrală, însă din anumite motive acum Hristos te încearcă. Du-te pe acolo pe unde ţi-a deschis!

– Nu, eu vreau pe poarta principală.

– E, atunci, continuă să baţi.

– Păi, tot bat şi nu îmi deschide.

– Sigur?

– Sigur, răspunde omul.

– Nu cumva te afli în rătăcire?

– Nu, poate tu eşti în rătăcire, zice omul cu pricina.

– Bine, să fie cu binecuvântare aşa cum zici, dar portiţa lăturalnică pentru cine a deschis-o Hristos?

– Pentru tine, eu nu am bătut la aceea, nu cer aşa ceva. Eu altceva cer. Portiţa aceea este pentru tine. Eu vreau să îmi deschidă poarta principală.

Aici ne oprim în încercarea noastră de a-l convinge pe om că Îl caută pe Hristos în mod egoist, pentru că există şi ispite, adică omul acesta nu vrea sfat sau ajutor, vrea doar să se facă voia sa. După aceea se va mânia şi pe Domnul. „Eu îţi bat la uşă şi Tu nu îmi deschizi.” Iar în situaţiile acestea în care Hristos deschide, iar noi nu intrăm, există pericolul de a ni se deschide uşa iadului. „Se vede, omule, că tu vrei o altă poartă. Să îţi deschid Eu altă poartă..; să vedem... cum vei mai ieşi de acolo.”

Să schimbăm puţin lucrurile, să se aplice severitatea lui Hristos, dreptatea Lui. Să nu aşteptăm întotdeauna doar mila Sa. Adică, tu omule, Îi arăţi pe care poartă vei intra, prin cea principală sau prin cea lăturalnică? Devenim şi sfătuitori şi îndrumători ai lui Dumnezeu? De multe ori când cineva vine în vizită şi vede portiţa mică deschisă, căci şi pe aici se intră în casă, şi i se spune: „Vă rog, treceţi pe aici, căci şi pe aici intrăm în casă”, acela va răspunde: „Pe aici pe unde bat eu, să-mi deschizi. Faceţi un efort, veniţi şi deschideţi-mi poarta principală!”. Aceasta este deja o neruşinare.

– Nu, zice gazda, intraţi prin portiţa lăturalnică.

– Nu, zice musafirul, nu pe aici. Eu am o valoare, sunt om important. Prin portiţa lăturalnică să intre cutare şi cutare şi alţii asemenea..: noi vom intra prin poarta cea împărătească.

Este foarte trist când trufia nutreşte şi formează o părere „umflată” despre noi înşine. Adică din roadele proprii se vede că avem această părere exagerată despre noi înşine, iar cunoaşterea şi osândirea de sine au plecat de mult la plimbare. Iarăşi, Domnul Se milostiveşte de om şi îi deschide poarta, dar, uite, cum de multe ori nu deschide aşa cum ne aşteptăm.

De pildă, creştinul se plânge deseori: „Asta-i problema, că nu deschide uşa care te aştepţi”. Iar eu zic, Părinţii ne spun următorul lucru: tu, omule, insişti si îţi deschidă Hristos poarta printr-o minune, printr-un mod impresionant, în vreme ce, ţi-a aruncat deja cheile şi îţi zice: „Deschide!”. „Nu, vă rog, deschideţi, dar cu .cifru!”. Deja dăm indicaţii. Adică în acest moment facem târguieli cu Hristos? Când cerem ceva, oricât de folositor şi de mântuitor ar fi pentru noi, să cerem cu smerenie, căci prin cuvintele „cereţi” şi „bateţi” şi „căutaţi”, Evanghelia vrea să ne spună că trebuie să ne explicăm cumva problema.

Bineînţeles cărugăciunea noastră are întotdeauna o cerere raţională; nu ne putem ruga fără să cerem ceva, fiindcă ne aflăm în lipsuri, şi mă refer spiritual; avem nevoie în orice clipă de ceva, fie spiritual, fie material. Dar vedem că atunci când omul este iraţional, lipsit de raţiune, împătimit sau nebun de-a binelea, şi pierdut, sau nu mai are puterea de a raţiona, Hristos nu colaborează cu el şi chiar nici minuni nu face cu acesta, pentru că omul se poate să nu mai înţeleagă ce înseamnă mântuirea. Ca urmare, minunea nu se face, pentru a nu se considera ajutorul lui Dumnezeu ca o intervenţie iraţională sau inutilă.

Toate minunile au scop mântuirea persoanei umane. După aceea va spune omul împătimit: „Eu nu vreau lucrul acesta, nu mă interesează mântuirea, de ce mi-ai dăruit-o? Iar acum când nu o vreau trebuie să o resping? Mi se va lua drept neascultare. Mă voi duce şi în iad. Să nu mi-o fi dat deloc... “

Aceasta, pentru că întâlnim şi asemenea situaţii. Rar, într-adevăr, dar există. Ca urmare, omul trebuie să aibă judecăţile întregi, sănătoase şi cererea sa să fie raţională, să o pecetluiască prin ascultarea sa faţă de duhovnic, oricare ar fi acesta, şi să se păzească aşa duhovniceşte.

(Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Traducere din limba greacă Pr. dr. Constantin Petrache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 40-44)

Cuvinte simple din Sfântul Munte (1) - Pocăința

Cuvinte simple din Sfântul Munte (2) – Dumnezeiasca Liturghie şi Pocăinţa în Iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (3) – Refuzul pocăinţei chiar şi în iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (4) – Frângerea inimii şi pocăinţa puţin înainte de moarte

Cuvinte simple din Sfântul Munte (5) – Cu rugăciunea lui Iisus batem la poarta milei dumnezeieşti

Cuvinte simple din Sfântul Munte (6) – Prin pocăinţă redobândim darurile

Cuvinte simple din Sfântul Munte (7) – Lacrimile pocăinţei şi Harul Divin

Cuvinte simple din Sfântul Munte (8) – Întruparea Domnului, suprema Smerire

Cuvinte simple din Sfântul Munte (9) – Curăţenia trupului înseamnă smerenie

Cuvinte simple din Sfântul Munte (10) – Smerenia, starea paradisiacă. Mândria, iadul pe pământ

Cuvinte simple din Sfântul Munte (11) – Părinţi în tăcere

De la același autor

Ultimele din categorie