Sfântul Cosma de la Zografu – 22 septembrie

Sfântul Cosma, făcătorul de minuni, mare ascet şi îndrumător duhovnicesc, a petrecut cu mai multe veacuri în urmă la Zografu, mănăstire ce numără printre ctitorii ei de seamă pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Sfântul Cosma era de origine bulgară. După ce i-au dat o educaţie aleasă în limbile slavă şi greacă, părinţii săi evlavioşi au vrut să îl însoare. Atras însă de dragostea lui Hristos, el a fugit în taină în Sfântul Munte al Athosului, pentru a îmbrăţişa viaţa monahală la mănăstirea bulgară Zografu. Mergând el de Buna Vestire la hramul Mănăstirii Vatoped, a văzut în rândul celor ce slujeau în biserică şi la trapeză o femeie. Întristat la început, să vadă această abatere de la regulile monahiceşti, s-a umplut mai apoi de bucurie mare aflând că cea care i se arătase era însăşi Maica Domnului.

La ceva vreme după primirea Hainei îngereşti a fost hirotonit întru preot. Într-o zi, pe când se ruga dinaintea icoanei Maicii Domnului, întrebând-o cu lacrimi cum să se mântuiască, a auzit o voce zicându-i: „Robul meu, ieşi din mănăstire şi mergi în pustie”. Plecându-se voii lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea stareţului său, Cosma a vieţuit de atunci într-o peşteră şi, după o vreme, a fost învrednicit de puterile mai presus de fire ale harului, îndeosebi cu înainte-vederea, buna socotinţă şi citirea gândurilor. Ani de-a rândul, mulţi au fost monahii care s-au folosit duhovniceşte de convorbirile cu el.

Spre sfârşitul vieţii sale, i s-a arătat Hristos pentru a-i vesti că avea să rabde o mare încercare din partea diavolului. Chiar a doua zi l-a cercetat mai-marele diavolilor dimpreună cu mulţi slujitori ai săi, plângând şi tânguindu-se că nu putea să-l nimicească pe Cosma, duşmanul său puternic, care de atâţia ani le zădărnicea orice încercare şi care, prin virtuţile lui, câştigase scaunul ceresc pe care îl ocupa altădată Lucifer. Înşfăcând o bâtă groasă, diavolul l-a lovit atât de tare pe sfânt, încât acesta a căzut pe jumătate mort. Două zile mai târziu, pe data de 22 septembrie 1323, cu îngăduinţa Domnului, Sfântul Cosma a murit în urma acestor lovituri.

În vreme ce părinţii veniţi de la mănăstire săvârşeau slujba înmormântării, animalele sălbatice s-au adunat acolo şi au stat în tăcere până ce slujba s-a încheiat. În clipa când trupul a fost acoperit de pământ, fiarele au început să strige mai tare ca de obicei, în chip de cinstire, iar mai apoi s-au risipit.

Patruzeci de zile mai târziu, vrând să dezgroape trupul Sfântului Cosma pentru a-l duce la mănăstire, părinţii nu l-au mai găsit în mormânt. Doar Dumnezeu ştie unde se află.

(Ieromonahul Macarie de la Simonopetra, Sinaxarul – Vieţile Sfinţilor, volumul I Luna Septembrie, Editura Sfântul Ioan Casian, Bucureşti, 2011, pp. 252-253)

De la același autor

Ultimele din categorie