În viaţa creştinilor cucernici sunt uneori şi clipe ale părăsirii de către Dumnezeu, clipe de întuneric diavolesc, şi atunci omul strigă către Dumnezeu din adâncul inimii: “De ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Lumină neapropiată? Că iată, m-a acoperit, acoperit-a tot sufletul meu străinul întuneric al ticălosului şi răului de satana; greu este sufletului  a se afla în bezna lui cea chinuitoare, care îl face să preguste muncile din întunecatul iad; ci întoarce-mă, Mântuitorule, la lumina poruncilor Tale şi îndreptează calea mea cea duhovnicească – cu osârdie mă rog Ţie”

(Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Editura Sophia, p. 90)