Viața de zi cu zi să fie o strădanie de a deveni ceea ce suntem cu adevărat înaintea lui Dumnezeu

Adevărul acesta l-am încercat ani de-a randul când Înaltpreasfințitul ieșea de la vreo slujbă și ne blagoslovea. Te privea adânc, pătrunzându-te cu rugăciunea, apoi îți rostea grav, dar foarte cald, numele. Nu știu cum trăia fiecare persoană această clipă. Dar eu simțeam de fiecare dată cum în rostirea aceasta a numelui stă adevăratul meu chip lăuntric în care m-a zamislit Dumnezeu, stă acel cineva care sunt chemat să fiu.

Dimineață, tihna de Sfânta Liturghie. După fermă și întinsă rugăciune, vine clipa cea de dragoste și cutremur a Împărtășirii cu Domnul. Prezența înaintea Feței Sale, ca înaintea sfintelor clipe eshatologice ...

Inima stă întinsă la maxim în încordarea doririlor celor înfricoșate.... Aștept, întinzând graiul către Domnul.

Înaintea mea așteaptă și alți iubitori de Dumnezeu. Înaintea Sfântului Potir fiecare își rostește numele. Numele. Este Numele cu care l-a rostit Domnul în iubirea Sa nemărginită. Este Numele – Cuvânt al Domnului din Taina Sfântului Botez. Este Numele în care stă ascuns gândul lui Dumnezeu cel dintâi pentru acel suflet.... Este darul ce ni l-a dăruit. Este inelul de logodnă cu care ne-a robit dragostei Sale, Domnul Iubirii. Este Numele ca o cămară în care stau unit eu, stai unit tu, cu El. Este numele nădejdii de mântuire, este numele cu care El ne va chema la Sfânta Înfățișare a Judecății.

Este Numele cu care ne cheamă acum, chiar acum, cu acel susur dulce de chemare, pe care numai intimitatea inimii cu Domnul Său o cunoaște, numele cu care ne cheamă El, Tatăl nostru. Ba chiar, Mama noastră. Să mă ierți Doamne, dar, chiar dacă Maica Domnului e Mama noastră, și Tu, chiar Tu, cel ce ne–ai alcătuit cu mângâierea mâinii Tale, Tu ești și MAMA.

Doamna din fața mea ajunge la rându-i înaintea Domnului. „Ruxandra!” își rostește ea numele. Și deodată, ajuns în auzul inimii, simt cum numele i se preface în Înviere. Deodată numele ei își crapă crisalida care îmbracă persoana ca într-o taină, își desface aripi albe, și se înalță, ca mireasma dintr-un boboc de trandafir alb, pocnind întru înflorire. Rostirea se face izbăvire, izbăvirea – Înviere.

Poate iarăși vei crede că este o metaforă literar-poetică această exprimare, însă atunci, de fapt, chiar am simțit la propriu puterea duhovnicească a Numelui. Numele cu care El ne-a zămislit.

Adevărul acesta l-am încercat ani de-a randul când Înaltpreasfințitul ieșea de la vreo slujbă și ne blagoslovea. Te privea adânc, pătrunzându-te cu rugăciunea, apoi îți rostea grav, dar foarte cald, numele. Nu știu cum trăia fiecare persoană această clipă. Dar eu simțeam de fiecare dată cum în rostirea aceasta a numelui stă adevăratul meu chip lăuntric în care m-a zamislit Dumnezeu, stă acel cineva care sunt chemat să fiu, care sunt de fapt. Eram cineva diferit de mine, cea de zi cu zi, mă simțeam atât de departe de ceea ce mă chemase dintru început El să fiu, însă nu ca deznădejde, ci ca pocăință și ca un dor, o sete teribilă de a fi așa cum intuiam în acest nume nou: Maria. Îmi plăcea atât de mult chemarea aceasta. Înaltpreasfințitul mă restaura de fiecare dată când îmi pomenea numele, mă reclădea lăuntric. De atunci mi-am dorit ca viața de zi cu zi să fie o strădanie de a deveni ceea ce eram cu adevărat înaintea lui Dumnezeu. De altfel, orice cuvânt al Înaltpreasfințitului avea atâta putere sfântă încât devenea faptă în viața noastră.

*Articolul pe care îl citești, rogu-te, nu îl citi cu ochii cu care privești îndeobște lumea, nici cu mintea cu care îți gândești zilnic lucrurile vieții, de vei dori să îl înțelegi. Citește cu inima, cea care, la un moment dat lasă toate ca pe o pleavă și e întru totul sinceră, vulnerabilă și caldă. Nu în mijlocul străzii sau al grijilor, nici la o cafenea măcar, ci în cămara ta intră, unde este liniște și intimitate, unde cu sine te găsești și astfel să pătrunzi în lectură.

Îți mai recomandăm și: Chemarea tainică a inimii...

De la același autor

Ultimele din categorie