-Preotul care e ameninţat cu caterisirea:  «Dacă nu taci vei fi caterisit.» Ce atitudine să aibă?

-V-am spus: să ştii să mori. Că sigur vei învia în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă, apărând adevărul. Nu apărăm un cozonac frumos de Paşte. Apărăm adevărul, care reprezintă Biserica şi veşnicia, Creatorul! Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apărăm adevărul. Pentru un cuvânt, dacă l-ai spus, ori anatemizat, ori… Ce? Ne jucăm? Să fim gata de jertfă! Care ostaş se duce pe front şi nu se gândeşte «Măi, poate mă loveşte vreun glonţ ?» Uite, eu am fost înţepat cu baioneta la un centimetru de burtă. Dar a scăpat ală puşca din mână, eu am scos baioneta care era înfiptă în mine, cu puşcă cu tot, şi ală a căzut în şanţ. Puteam să-l omor. I-am spus: «Prostule, ce făceai?» Îl condamna că l-am dezarmat. Vă întreb: Cine a biruit, ăla că a băgat baioneta în mine, sau eu, că am suportat? Mi-a fost un frate împuşcat şi am ajuns pe urmă eu în situaţia de puteam să-l omor pe acela (pe ucigaş n.n) în piaţă, în faţa tuturor, că fratele meu nu era orice persoană, era însemnat, dar am zis aşa: «Dacă îl omor, sunt dator la fratele meu şi la Dumnezeu. Dacă nu-l omor, ei sunt datori la mine. Mai bine să fie ei datori la mine.» Şi nu l-am omorât. I-am trimis vorbă să stea liniştit, că nu i se face nimic – îi pun şi pază, dacă vrea. A murit el la doi ani, de tortură… Dar vă întreb: Cine a biruit, el sau fratele meu, care e mort? Şi după aia şi noi, ca să urmăm ce lege se cuvine.

(Arhimandrit Arsenie Papacioc, Testament, Editura Areopag, 2012, pp.41-42)